Antena 3 CNN Actualitate Cristian Dumitru Popa, regele cerealelor, trimis în judecată pentru spălare de bani în formă continuată. Prejudiciul este uriaș

Cristian Dumitru Popa, regele cerealelor, trimis în judecată pentru spălare de bani în formă continuată. Prejudiciul este uriaș

Cristian Dumitru Popa, regele cerealelor, trimis în judecată pentru spălare de bani în formă continuată. Prejudiciul este uriaș
08 Noi 2016   •   14:24

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Cristian Dumitru Popa, cunoscut și ca regele cerealelor.

La data faptelor administrator de drept și de fapt al SC Cargo Pro Cereal Company SRL, SC Cargo Pro Cereal Trading SRL și SC INC 1975 SRL, acesta este acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală (2 fapte din care una în formă continuată), spălarea banilor în formă continuată.

Alături de acesta mai sunt cercetați Ciprian Dragoș Negoiță, Ioan Cădariu, Sorin Ionuț Ivancea, Vasile Tailor Căcărează, Cristian Broșteanu, la data faptelor administratori ai unor societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

Totodată mai sunt cercetațși în stare de libertate: ”STĂNESCU SERGIU IOAN și MATEESCU MARIUS MIRCEA la data faptelor administratori ai unor societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- constituirea unui grup infracțional organizat,
- complicitate la evaziune fiscală în formă continuată,

MARINESCU-CHINEAȚĂ ALIN-MIHAI, cu privire la săvârșirea a două infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, din care una în formă continuată,

SC Cargo Pro Cereal Company SRL și SC Cargo Pro Cereal Trading SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală,

SC INC 1975 SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- evaziune fiscală,
- spălarea banilor în formă continuată,

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
Inculpatul Popa Dumitru Cristian, administratorul de fapt și de drept al mai multor societăți comerciale, a constituit, începând cu anul 2007, un grup infracțional organizat care a acționat până în anul 2011, având drept scop comiterea unor infracțiuni de evaziune fiscală care priveau, în principal, eludarea plății, către bugetul de stat, a TVA aferentă operațiunilor comerciale de cumpărare-vânzare de cereale și plante tehnice.

În concret, s-a reținut că societățile comerciale controlate de inculpatul Popa Dumitru Cristian au achiziționat cereale și plante tehnice de la persoane fizice și juridice, fără documente legale de proveniență (cu consecința directă a eludării TVA aferente), această marfă fiind vândută mai departe către beneficiarii finali (de regulă, societăți cunoscute, mari comercianți de cereale), cu consecința directă a colectării TVA aferente.

Urmărind anularea TVA de plată datorată bugetului de stat (TVA colectată minus TVA dedusă), inculpatul Popa Dumitru Cristian a introdus pe circuitul mărfurilor (între vânzătorul real al mărfurilor și beneficiarul final) mai multe societăți comerciale de tip fantomă.

Singurul rol al acestora a fost furnizarea de documente fiscale fictive, cu consecința colectării TVA de către aceste societăți de tip fantomă și, ulterior, a deducerii acestei taxe de către firmele controlate de inculpatul Popa Dumitru Cristian (inclusiv de către beneficiarii finali ai mărfurilor), care nu a mai fost virată bugetului de stat.

Ulterior, aceste societăți comerciale de tip fantomă, controlate și coordonate de ceilalți inculpați care au aderat, respectiv au sprijinit grupul infracțional inițial constituit de inculpatul Popa Dumitru Cristian au fost radiate sau înstrăinate unor cetățeni străini.

Pentru a ascunde și disimula adevărata proveniență a sumelor de bani obținute din infracțiunile de evaziune fiscală comise prin intermediul firmelor controlate, inculpatul Popa Dumitru Cristian a dispus întocmirea unui număr de 223 contracte de creditare ale societății comerciale INC 1975 SRL, pentru a crea o aparență de legalitate a modalității ilicite de dobândire a acestor sume, prin intermediul cărora a fost “spălată” suma de 3 833 752,98 lei.

Prin această conduită infracțională, inculpații au cauzat bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 10.917.859 lei.

În cauză, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 12.122.295 lei, la care se adaugă accesorii (majorări, penalități, dobânzi) aferente debitului principal.

În cauză s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unui imobil, asupra unui număr de 42 autovehicule (autocamioane și autoturisme) precum și asupra conturilor bancare ale SC INC 1975 SRL.

De asemenea, s-a mai dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra conturilor bancare ale SC Cargo Pro Cereal Trading SRL.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Timiș, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză”, se arată în comunicatul DNA.

×
Subiecte în articol: trimis in judecata spalare de bani
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close