Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a explicat miercuri, la Antena 3 CNN, la ce s-a referit când a spus că locatarii care și-au pierdut casele în urma exploziei într-un bloc în Calea Rahovei vor deveni chiriași. El a precizat că în prezent legislația românească nu permite finanțarea reconstruirii unui imobil distrus în urma unei explozii sau a unui incendiu, acesta fiind motivul pentru care Ministerul a publicat în transparență proiectul care să creeze baza legală pentru reconstrucția blocului de pe Calea Rahovei. Ministrul a subliniat că experții au stabilit că blocul nu mai poate fi locuit, așa că trebuie demolat. Referitor la situația juridică a locatarilor care și-au pierdut casele, Cseke Attila a spus că se studiază cum poate ajunge blocul reconstruit în proprietatea lor.
„Nu avem astăzi un cadru legal disponibil în legislația românească pentru finanțarea din fonduri publice, de la buget de stat sau de la buget local, pentru reconstrucția în caz de incendiu, în caz de explozie care determină demolarea unui bloc. Nu avem această finanțare. Ceea ce am propus noi, ceea ce este pe site-ul ministerului, în transparență, este în primul rând crearea unui cadru legal pentru a putea finanța statul român reconstrucția acestui bloc”, a spus ministrul, subliniind că până acum nu a existat o astfel de situație de asemenea magnitudine.
Cseke Attila a confirmat că există două expertize tehnice care arată că imobilul trebuie demolat: „Locuirea în acest bloc este compromisă și nu poate fi utilizat. Acest bloc va trebui demolat.” Ministrul a precizat că demolarea nu se poate face imediat, deoarece la fața locului se desfășoară o anchetă judiciară.
În proiectul publicat, Ministerul propune două variante de finanțare. Prima vizează extinderea programului existent de consolidare a clădirilor cu risc seismic, astfel încât să includă și reconstrucția de la zero a imobilului: „Este o reconstrucție de la zero, nu o consolidare. Statul, fiind o construcție nouă pe bani publici, ar avea obligația de a lăsa cu chirie toți proprietarii și locatarii pe durata vieții lor, inclusiv pentru moștenitorii minori, cu posibilitate de vânzare ulterior.”
Ministrul a subliniat că locatarii trebuie, în paralel, să fie despăgubiți de cei vinovați: „Va exista un vinovat pentru această explozie și acel vinovat va trebui să răspundă inclusiv material. Proprietarii vor trebui despăgubiți fie de firmele de asigurare, dacă aveau polițe facultative, fie de persoana fizică sau juridică responsabilă.”
A doua variantă propusă în proiect permite ca Primăria Capitalei să reconstruiască blocul pe fonduri locale: „Este prevăzută posibilitatea ca din bugetul local să fie finanțată reconstrucția acestui bloc. Rog Primăria să citească proiectul, să nu mai avem alte declarații contradictorii.”
Ministrul a mai precizat că statul analizează și un mecanism prin care locatarii ar putea reintra în proprietate mai repede: „Analizăm posibilitatea ca un bloc reconstruit din fonduri publice să poată ajunge mai rapid în proprietatea foștilor proprietari. Vom vedea cum putem face acest lucru.”
„În trei zile am produs un proiect de act normativ prin care creăm cadrul legal ca să putem finanța reconstrucția blocului. De aici trebuie pornită discuția. Finalitatea și forma concretă vor fi analizate în continuare.”, a conchis ministrul Dezvoltării.
Ministerul Dezvoltării a transmis marți că statul va reconstrui blocul din Rahova afectat de explozie, iar foștii proprietari vor putea să devină chiriași în apartamentele pe care le-au avut înainte de tragedie. Ministerul Dezvoltării a publicat, în transparenţă decizională, un proiect de ordonanţă de urgenţă care vizează programele de finanţare pentru consolidarea clădirilor.
„Locuinţele nou realizate se vor atribui cu chirie foştilor proprietari, la solicitarea acestora, pe întreaga durată a vieţii acestora, precum şi pe o perioadă de maximum 20 de ani pentru moştenitorii minori ai acestora, cu posibilitate de vânzare dacă foştii proprietari solicită”, precizează oficialii ministerului.
Primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a afirmat la Sinteza Zilei că acest lucru nu se poate face și a precizat că va cere Guvernului ca Primăria să se poată ocupa de reabilitarea blocului din banii săi și din donații.
„Nu poate nimeni în țara aceasta să vă schimbe titlul de proprietar decât cu acordul dumneavoastră”, le-a spus edilul locatarilor veniți în studioul Antena 3 CNN.
Edilul a mai spus că Primăria Capitalei este pregătită să suporte costurile reconstruirii, chiar dacă situația financiară nu este una ideală.
„Problema este, evident, cea a finanțării. Am primit telefoane de la foarte mulți oameni și de la companii mari care au ajutat deja, și le mulțumesc pe această cale. Cred că inclusiv propunerea pe care am făcut-o domnului ministru a fost corectă: să ne dea voie să acceptăm donații dedicate pentru acest imobil, pentru a-l putea reconstrui”, a spus Bujduveanu.
În ceea ce privește siguranța blocului afectat, Bujduveanu a explicat că există deja două rapoarte: „Un raport independent spune că trei etaje ar trebui demolate și celelalte puse în siguranță, iar raportul Inspectoratului de Stat în Construcții recomandă dezafectarea totală a imobilului. După ce anchetatorii finalizează investigațiile, vom interveni pentru a pune clădirea în siguranță, ca oamenii să-și poată recupera bunurile. Mulți au pierdut tot ce aveau”.
În prezent, familiile afectate sunt cazate temporar la hoteluri, iar Primăria le caută locuințe pentru termen mediu și lung.