Antena 3 CNN Actualitate Cu trenul sau maşina? Cum ajungi mai repede pe litoralul românesc

Cu trenul sau maşina? Cum ajungi mai repede pe litoralul românesc

Cu trenul sau maşina? Cum ajungi mai repede pe litoralul românesc
Sursa foto: Foto: Intact Images
15 Iul 2011   •   14:23
Este perioada concediilor şi tot mai mulţi turişti se îndreaptă spre mare. Şi cum coloanele formate pe autostradă îi aduc la capătul răbdării pe şoferi, s-a înfiinţat o linie de cale ferată rapidă. Adică drumul Bucureşti-Constanţa ar trebui să dureze doar două ore şi jumătate.

Antena 3 a f
ăcut un experiment pentru a vedea cum e mai eficient să călătorim spre litoral: cu trenul sau cu maşina. Reporterii noştri au plecat la aceeaşi oră, aproximativ 9.15, spre mare. Sonia Simionov -cu maşina, iar Petre Nechita - cu trenul.

La 9.13, Petre şi Sonia plecau amândoi din Bucureşti spre Constanţa. Petre a luat trenul din Gara de Nord, iar Sonia a plecat cu maşina pe Autostrada Soarelui.

După mai bine de o oră, trenul în care se afla Petre trecuse deja de Feteşti. Sonia însă, abia ajunsese la staţia de taxare.

Într-un final, trenul a fost mai rapid decât maşina. Nu cu mult însă. Petre a ajuns la mare în 2 ore şi 25 de minute, iar Sonia doar 3 minute mai târziu.
 


×
Subiecte în articol: tren masina litoral
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close