x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

A murit Valeria Peter Predescu, una dintre cele mai iubite interprete de muzică populară

de 28 Apr 2009   •   08:42
A murit Valeria Peter Predescu, una dintre cele mai iubite interprete de muzică populară 16
Valeria Peter Predescu
Doliu pe scena muzicii populare. Artista Valeria Peter Predescu a încetat din viaţă, în noaptea de luni spre marţi, în urma unui stop cardio respirator. Avea 62 de ani.

Valeria Peter Predescu a fost una dintre cele mai iubite interprete, înregistrând 61 de albume cu muzică populară, în întreaga sa carieră.

Artista s-a stins din viaţă la domiciliul său din Bistriţa, în urma unui stop cardio-respirator. Un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă a încercat să o resusciteze timp de aproape 40 de minute, însă efortul lor a fost în zadar.

Afecţiunea interpretei nu era nouă. Valeria Peter Predescu suferea de probleme cardiace, încă de la vârsta de 40 de ani.

Valeria Peter Predescu a fost una dintre cele mai apreciate interprete de muzică populară, din Transilvania.

Cariera sa a început în 1972, iar primele înregistrări le-a avut la Radio Cluj. În 1973, a făcut mai multe înregistrări la Radiodifuziunea Română. Un an mai târziu, susţinea prima etapă a Concursului "Floarea din grădină", pe care avea să-l câştige peste trei ani, cu maximum de punctaj.

Primul disc i-a apărut în 1974, la Electrecord. Aveau să urmeze alte 60 de albume cu muzică populară.

În 1995, Valeria Peter Predescu, a fost primită în rândul membrilor Academiei Artelor Tradiţionale de la Sibiu.



Antena 3

sati