Antena 3 CNN Actualitate Cultură Adrian Păunescu, internat în stare gravă la Spitalul Floreasca

Adrian Păunescu, internat în stare gravă la Spitalul Floreasca

Adrian Păunescu, internat în stare gravă la Spitalul Floreasca
Sursa foto: Foto: Intact Images
26 Oct 2010   •   22:04

Poetul Adrian Păunescu a fost internat în stare gravă, marţi, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală. Potrivit unor surse medicale citate de Mediafax, Păunescu suferă de insuficienţă cardiacă, hepatică şi renală.

Adrian Păunescu, în vârstă de 67 de ani, a fost internat la secţia Terapie Intensivă în jurul orei 14:00. Anterior, acesta a fost tratat la domiciliu, fiind însă convins de familie să accepte internarea în spital.

La sfârşitul lunii iunie, Adrian Păunescu a făcut o dezvăluire şocantă, care a lăsat să se înţeleagă că ar avea grave probleme de sănătate. "Vă avertizez că, de acum încolo, cu mine se poate întâmpla orice", mărturisea poetul într-un editorial semnat în "Jurnalul naţional" şi intitulat "Scrisoare către urmaşii mei".

"Trec prin momente grele de viaţă. Otrava pamfletului meu se mută încet-încet la mine în pahar. Voi împlini, în curând, 67 de ani. Mă tem că am uitat să mă bucur de aniversarea zilei mele de naştere. Mă adresez vouă, Ioana, Andrei şi Ana-Maria, pentru că, sentimentul care m-a cuprins în ultimele săptămâni şi asupra căruia n-am insistat în discuţiile noastre, n-ar trebui să vă ia prin surprindere",
nota Păunescu pe 21 iunie.

"Din dragostea mistuitoare pe care v-o port, din convingerea că nu va trece mult, după plecare mea, şi oamenii vor înţelege pe de-a-ntregul cine am fost cu adevărat, vă avertizez că, de acum încolo, cu mine se poate întâmpla orice. Nu e vorba doar despre un tratament negativ special, care mi se aplică de multă vreme. E vorba despre nenorocirea incredibilă prin care trece această ţară, de soarta căreia eu nu mă pot despărţi. Ştiţi prea bine că zilele acestea mi-am luat curajul de a-mi face analizele medicale esenţiale. Concluzia nu e veselă. În orice caz, tratamentul pe care eu însumi simţeam că trebuie să mi-l aplic şi pe care, după aceste analize, mi-l confirmă şi medicii, mă obligă la retragere, discreţie, resemnare", anunţa poetul.

Citeşte aici editorialul scris de Adrian Păunescu

Adrian Păunescu este unul dintre cei mai prolifici poeţi români contemporani, cunoscut mai ales ca organizator al Cenaclului Flacăra.








×
Parteneri
Stare de alertă în Cluj-Napoca, după ce o stradă principală s-a surpat
x close