Se împlinesc astăzi, 1 iulie 2014, 98 de ani de la începutul Bătăliei de pe Somme, una dintre cele mai importante bătălii din Primul Război Mondial. Pe 1 iulie, prima zi de luptă, numai englezii au pierdut 21.000 de soldați.
Bătălia de pe Somme ocupă un loc important în memoria colectivă a armatei britanice. A fost una dintre cele mai lungi bătălii din timpul războiului (încheindu-se pe 19 noiembrie, 4 luni mai târziu) și a fost prima mare operațiune lansată de armata britanică pe Frontul de Vest. Istoricii dezbat și în ziua de azi importanța acestei bătălii. A fost campania de pe Somme o catastrofă pentru armata britanică? Sau, dimpotrivă, a contribuit ea la înfrângerea Germaniei?
Bătălia de pe Somme a durat 141 de zile și ea poate fi împărțită în șase perioade distincte. Au existat trei perioade de lupte intense pe un front larg - pe 1 iulie, pe 14 iulie și între 15 și 25 septembrie. Între aceste perioade putem vorbi de două episoade de lupte continue, dar mai puțin extinse, între 2 și 13 iulie și 15 iulie și 14 septembrie. Iar într-un final, perioada cuprinsă între sfârșitul lunii septembrie și sfârșitul bătăliei, în care toate operațiunile au fost zădărnicite de vremea rea.
Mulți cunosc bătălia doar pentru ceea ce s-a întâmplat în prima zi. Pe 1 iulie, 14 divizii britanice - aproximativ 120.000 de oameni - au atacat liniile germane pe un front ce se întindea pe o distanță de 18 kilometri. Până la sfârșitul zilei, 19.000 de englezi muriseră, iar alți 38.000 erau dispăruți sau răniți. În schimbul acestor imense pierderi, englezii nu cuceriseră decât o secțiune a liniei de front germane din sud, cu mult sub așteptările comandanților. Sir Douglas Haig, comandantul forțelor britanice, spera că prin această ofensivă majoră vor penetra liniile germane și va putea să-și trimită cavaleria până la Bapaume. Tocmai aceste așteptări foarte mari au stat la baza dezastrului britanic din prima zi de lupte. Pentru a elibera drumul pentru cavalerie, Haig dăduse unităților de artilerie sarcina de a distruge liniile de apărare ale germanilor. De aceea, el și-a extins pe o distanță mult prea lungă pentru a-și îndeplini scopul. Artileria germană a rămas în mare parte neatinsă și a putut astfel distruge unitățile de infanterie britanice în timp ce avansau.
În ciuda acestui prim eșec, Haig era hotărât să continue ofensiva. Francezii l-au și încurajat în acest sens, din moment ce unitățile franceze dinspre sud se descurcaseră mult mai bine decât englezii. Scopul lui Haig era de a se apropia de cea de-a doua linie de apărare germană din sectorul de sud, acolo unde atacul de pe 1 iulie se bucurase de singurul succes. Acest plan se conturează în cea de-a doua perioadă a luptei, în care atacurile se derulau fără oprire, însă nu cu aceeași forță ca la 1 iulie. Atunci ¾ din forțele lui Haig fuseseră concentrate pe un front continuu, în timp ce acum atacurile zilnice erau la scară mică, folosind în medie doar 14% din unitățile disponibile. Tactica englezilor le-a permis germanilor să-și mute unitățile de artilerie din acele zone care nu erau atacate direct în regiunile mici pe care se concentrau englezii. În această a doua perioadă a luptei, armata britanică a mai pierdut încă 25.000 de oameni.
Pe 14 iulie s-a recurs din nou la tactica frontului larg și atacului intens. Cinci divizii au înaintat în timpul nopții și s-au extins pe o distanță de 8 kilometri. Atacul a fost un succes, forța atacului reușind să distrugă liniile de apărare ale germanilor înainte de avansul infanteriei. Însă succesul a fost de scurtă durată. Pentru a exploata reușita atacului, englezii au înaintat cu unități de cavalerie și infanterie dincolo de liniile germane, însă acestea au fost distruse de artileria germană din pozițiile care nu fuseseră bombadate inițial.
Urmează apoi lunga perioadă dintre 15 iulie și 14 septembrie, de obicei ignorată în cărți deoarece în acest timp nu a fost organizată nicio ofensivă majoră. Mai multe obiective au fost atacate în mod repetat pentru a fi cucerite, fără niciun succes extraordinar. Deși atacurile se făceau la scară mică, cu unități nu foarte numeroase, pierderile au fost totuși foarte mari. În această perioadă englezii au pierdut aproximativ 100.000 de oameni pentru cucerirea unei zone de 8.8 km2. Astfel, această perioadă a fost la fel de dezastruoasă ca prima zi, când englezii au pierdut 57.000 de oameni pentru 4 km2.
Continuarea pe historia.ro
