Antena 3 CNN Actualitate Cultură Cartea "Marea Unire pentru cei mici", de jurnalista Antena 3, Ana Iorga şi istoricul Filip-Lucian Iorga lansată la Bookfest

Cartea "Marea Unire pentru cei mici", de jurnalista Antena 3, Ana Iorga şi istoricul Filip-Lucian Iorga lansată la Bookfest

Cartea "Marea Unire pentru cei mici", de jurnalista Antena 3, Ana Iorga şi istoricul Filip-Lucian Iorga lansată la Bookfest
02 Iun 2018   •   14:46

Cartea "Marea Unire pentru cei mici", de jurnalista Ana Iorga şi istoricul Filip-Lucian Iorga, a fost lansată, vineri, la Bookfest.

"Poate părea ca un gest de impietate să vrei să spui pentru copii, aşa, mai accesibil, să povesteşti un moment atât de important în istoria noastră, unul atât de solemn, atât de grav (...) Nouă nu ni s-a părut deplasat să încercăm să transformăm acest moment mare din istoria noastră într-un discurs prietenos pentru copii, pentru că sigur că e nevoie de cercetări ştiinţifice, e nevoie de ceremonii solemne ca să marcăm acest moment, dar pentru memoria de lungă durată cred că e foarte mare nevoie de poveşti consistente, poveşti cu sens, aşa că noi asta am încercat să facem, să îmbrăcăm acest moment esenţial într-un discurs foarte prietenos, care să ajungă la copii şi nu a fost foarte greu, pentru că, de fapt, istoria acestui moment este o poveste grozavă în sine (...) Este, mai întâi de toate, o carte care redă adevărul istoric întocmai, dar am selectat acele elemente care să fie prietenoase şi interesante pentru copii", a spus Ana Iorga, cu prilejul lansării volumului.



Potrivit acesteia, cartea este povestea Primului Război Mondial şi a Marii Uniri de la 1918 scrisă pe înţelesul copiilor.

"Textul a fost testat înainte pe foarte mulţi copii mai mari sau mai mici, unii foarte mici cărora li s-a citit de către părinţi, alţii mai mari, care au depăşit vârsta, noi ne-am gândit să fie destinată copiilor între 7 şi 12 ani. Ei bine, au ajuns poveştile şi la copii de 4 ani şi la cei de 5 ani şi la copiii de 15 ani", a afirmat Ana Iorga.

Ea a precizat că ilustraţiile au fost realizate de Octav Ungureanu, iar redactorul cărţii este Andreea Chiru. Volumul soţilor Iorga a apărut la editura Vremea.

×
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close