Criticată vehement de iubitorii de animale, căciula din blană de urs canadian purtată de gărzile regale britanice reuşeşte să reziste. De altfel, ce farmec ar mai avea o schimbare de gardă la palat fără celebrele obiecte vestimentare care cântăresc fiecare aproape trei sferturi de kilogram?
Niciun turist care vizitează Londra nu ar vrea să rateze celebrul ceremonial al schimbării gărzii la palatul regal. Sunt mai puţini cei care ştiu însă că veşmintele soldaţilor care alcătuiesc astăzi garda reginei – şi pe care îi cunosc şi iubesc până şi copiii de grădiniţă – au o istorie care merge înapoi în timp până în secolul al XVII-lea.
Istoricii consemnează că încă din 1660, pe vremea regelui Charles al II-lea (1630-1685), armata britanică a constituit două regimente de soldaţi, unul călare şi un al doilea de infanterie, care aveau ca sarcină apărarea suveranului şi a palatelor acestuia.
Astăzi, garda reginei este formată din contingentul de infanterie responsabil cu apărarea palatelor rezidenţiale din Londra: Buckingham şi St. James, inclusiv Clarence House. Contrar opiniei populare, aceste regimente nu sunt doar de decor, ci sunt perfect operaţionale.
Oficial, rezidenţa reginei Elisabeta a II-a este la Palatul St. James şi tot aici se află căpitanul gărzilor. Când suverana este acasă, garda cuprinde trei ofiţeri şi 40 de soldaţi de diferite ranguri, iar când aceasta e plecată sunt trei ofiţeri şi 30 de soldaţi. Soldaţii stau în post zi şi noapte, patrulând în jurul obiectivului.
Până în 1959, garda făcea rondul în afara gardului palatului. Un incident cu o turistă canadiană avea să schimbe însă acest obicei. Turista a depus plângere la poliţie pentru că, în timpul patrulării, una dintre santinele ar fi lovit-o la gleznă. Cazul a iscat emoţie în rândul opiniei publice britanice, santinela în cauză a fost pedepsită timp de 10 zile, după care soldaţii nu au mai patrulat decât în interiorul gardului.
Numărul şi dispunerea nasturilor pe tunică, esenţiale
Chiar dacă uniformele soldaţilor par toate la fel cu tunici roşii, pantaloni negri şi căciuli din blană de urs, în realitate nu este deloc aşa. Soldaţii care o păzesc pe regină nu doar că aparţin unor arme, dar chiar unor armate diferite.
Astfel, numărul şi dispunerea nasturilor pe tunică sunt criterii care arată cât de vechi este regimentul şi cărei gărzi îi aparţin soldaţii care o compun. La fel şi culoarea penei ataşate la căciula de urs, insigna de pe guler sau de pe umeri.
Când toate cele cinci regimente defilează împreună, garda grenadierilor este plasată pe flancul drept, apoi garda scoţiană, cea galeză, irlandeză şi Coldstream, prima pe partea stângă. Aceasta se datorează faptului că, deşi Coldstream este a doua ca vechime, motto-ul lor este „Nulli Secundus”.
Pană albă şi grenadă pe guler
Să vedem însă cum sunt dispuşi nasturii tunicilor şi ce spun ei despre purtătorii lor. Garda grenadierilor are nasturii egal distanţaţi şi o grenadă ca însemn pe guler. Pana albă prinsă la căciulă este un alt indicator că soldaţii aparţin acestui detaşament.
Aceast segment de gardă regală este primul înfiinţat, iar istoria sa coboară în timp până în 1656, când regimentul lordului Wentworth staţiona în Bruges, în Ţările de Jos spaniole (Belgia de azi), şi constituia garda de corp a exilatului rege Charles al II-lea. Câţiva ani mai târziu s-a format un alt regiment de gardă numit al lui John Russel. Prin fuziunea celor două s-a format primul regiment de gărzi de infanterişti (care avea în compunere 24 de companii) şi care s-a aflat de atunci încoace în slujba regilor şi a reginelor Marii Britanii. În secolul al XVIII-lea, regimentul a luat parte la o serie de campanii militare, inclusiv la războaie din Spania, Austria, precum şi la Războiul de 7 ani (1756-1763) care a implicat lupte atât în Europa, cât şi în colonii. La finalul războaielor napoleoniene, regimentul a căpătat numele de „grenadier”, în iulie 1815, în urma unui decret regal.
Continuarea pe historia.ro
