După zile întregi în care românii s-au contrazis pe rețelele de socializare dacă o femeie aflată în fruntea unui minister trebuie numită „ministru” sau „ministră”, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române a venit cu un răspuns oficial, la cererea Ministerului Culturii. Concluzia împacă, într-o oarecare măsură, pe toată lumea: forma „ministră” poate fi folosită, însă în documentele oficiale rămâne recomandat „ministru”.
Lingviștii spun că „ministră” nu este o greșeală și că poate fi folosită atât în vorbire, cât și în scris, inclusiv în declarații publice, însă în actele oficiale, în adrese și în alte documente ale instituțiilor statului, este preferabil să se folosească „ministru”, pentru că acest cuvânt desemnează funcția, indiferent dacă ea este ocupată de un bărbat sau de o femeie.
De la ce a pornit dezbaterea
Punctul de vedere al lingviștilor a venit după ce ministra Culturii, Ioana Ciocan, a declarat, la sfârșitul lunii octombrie, că preferă să fie numită „ministră” și că folosește deja forma feminină în unele documente ale ministerului, explicând că a trimis o solicitare Institutului de Lingvistică pentru a afla dacă aceste feminizări ar putea deveni legale, astfel încât să poată semna „ordine de ministră”.
„Cred că sunt atât de puține femei în politică, încât e necesar să fie clar că sunt femei și să le marcăm pe cele care fac acest efort suplimentar”, a spus Ioana Ciocan.
Ministra a povestit că alegerea ei a stârnit imediat reacții pe rețelele sociale: „E foarte interesant că, în momentul în care am decis să folosesc ministra – și știam, bineînțeles, că este colocvial în DEX, adică DOOM3 zice clar: e colocvial –, am zis voi folosi ministră. Pe urmă, bineînțeles, pe Facebook s-au găsit foarte mulți oameni care să mă corecteze cu foarte mare eleganță și să îmi zică că trebuie să fiu ministru”.
Ioana Ciocan a mai precizat că și-ar dori ca feminizarea funcțiilor publice să fie reglementată prin lege, astfel încât, în cazul unei femei, în decretul de numire să scrie „ministră”, însă a recunoscut că, deocamdată, actele cele mai importante le semnează tot la masculin: „Mai puțin actele ultra-ultra-oficiale, care, conform decretului, că așa am ajuns la Institutul de Lingvistică, trebuie să fie Ministrul Culturii. Deci, mă masculinizează”.
Limba se schimbă odată cu societatea
Specialiștii Academiei explică, mai întâi, că apariția formelor feminine pentru meserii și funcții este un fenomen firesc, legat direct de faptul că tot mai multe femei ajung să ocupe poziții care, odinioară, erau rezervate aproape exclusiv bărbaților.
„Feminizarea numelor de profesii, meserii și funcții reprezintă un proces dinamic, rezultat din interacțiunea continuă dintre uz și normă”, se arată în punctul de vedere al institutului.
Asta înseamnă că limba nu se schimbă peste noapte, ci treptat, pe măsură ce oamenii încep să folosească o anumită formă, iar lingviștii admit că, până când un cuvânt nou se așază și nu mai sună ciudat, trece o perioadă în care vorbitorii ezită între variante.
Ce spune DOOM-ul
Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, cunoscut drept DOOM, tratează diferit fiecare cuvânt. Astfel, forme precum „decană”, „deputată”, „președintă” sau „ingineră” apar în dicționar fără nicio restricție, ca fiind perfect normale, în timp ce „ministră” este marcată drept „colocvial”, adică potrivită mai degrabă limbajului vorbit, de zi cu zi.
Alte forme au statut și mai lejer: „primăriță” și „ministreasă” sunt considerate „familiare”, iar „rectoră” apare cu mențiunea „rar”.
Lingviștii atrag însă atenția că aceste etichete nu înseamnă că limba română nu ar putea forma feminine, ci doar arată în ce context și cât de des este folosit un cuvânt.
„Aceste precizări privesc registrul sau frecvența, nu potențialul limbii de a forma feminine”, precizează specialiștii.
De ce unele forme sună „ciudat”
Un detaliu interesant din analiza Academiei explică de ce unele feminine ne sună mai puțin serios decât altele. De vină sunt, uneori, sufixele, adică terminațiile cuvintelor: „-iță”, de exemplu, este folosit și pentru diminutive, ca în „căsuță” sau „fetiță”, așa că un cuvânt precum „primăriță” poate părea mai puțin solemn sau chiar ironic.
„Asocierea poate sugera familiaritate, diminuare a prestigiului sau ironie, favorizând perceperea unor formații ca aparținând unui registru nestandard”, explică lingviștii.
Efectul nu apare însă întotdeauna, iar exemplul dat de Academie este cât se poate de cunoscut: „doctoriță”, deși are aceeași terminație, nu poartă în DOOM nicio etichetă de tipul „colocvial” sau „familiar”, întrucât românii s-au obișnuit de mult cu acest cuvânt.
„Ceea ce contează este istoria fiecărui cuvânt, frecvența și contextele folosirii sale”, se arată în punctul de vedere publicat pe Facebook.
Studiile citate de institut arată, de altfel, că mulți români preferă forma masculină, dar acceptă, în același timp, și varianta feminină, iar ceea ce face diferența este cât de familiar și de prestigios li se pare un cuvânt.
Norma s-ar putea schimba
Lingviștii amintesc și că ultima ediție a DOOM-ului a apărut în 2021, iar de atunci felul în care vorbim s-a putut schimba, mai ales că, auzind un cuvânt tot mai des, nu ni se mai pare că este nou sau neobișnuit. Asta nu înseamnă însă că regulile se modifică imediat ce o formă devine la modă, ci că, în timp, schimbările din vorbire pot duce la revizuirea normelor.
Concluzia institutului este că „ministră” poate fi folosită fără probleme în multe situații. Forma, „deși marcată «colocvial», poate fi folosită în comunicarea orală și în scris, în contexte care admit acest registru, inclusiv în intervenții publice și texte cu o componentă personală”, potrivit lingviștilor.
Academia adaugă că și preferința persoanei care ocupă funcția contează: „Preferința titularei poate fi avută în vedere în alegerea desemnării, cu respectarea contextului de comunicare”.
În documentele oficiale, însă, recomandarea rămâne forma masculină. Pentru actele și adresele instituționale, specialiștii recomandă „utilizarea masculinului generic ministru, care desemnează funcția oficială din Guvern/Cabinet, independent de genul natural al persoanei care exercită funcția”.
Motivul ține de uniformitate, pentru ca limbajul administrativ să rămână stabil și unitar, însă lingviștii lasă ușa deschisă, precizând că recomandarea „poate fi reevaluată în raport cu evoluția uzului și cu viitoarele precizări normative”.
Asta înseamnă că Ioana Ciocan poate fi numită „ministră” la televizor, într-un interviu sau într-o postare pe Facebook, dar pe hârtiile oficiale ale Guvernului va rămâne, cel puțin deocamdată, „ministru”.
