Antena 3 CNN Actualitate Cultură Mircea Diaconu, după moartea lui Radu Beligan: M-a învățat foarte multe lucruri

Mircea Diaconu, după moartea lui Radu Beligan: M-a învățat foarte multe lucruri

Mircea Diaconu, după moartea lui Radu Beligan: M-a învățat foarte multe lucruri
20 Iul 2016   •   14:49

Actorul Mircea Diaconu a vorbit, miercuri, despre dispariţia maestrului Radu Beligan, afirmând că este asemănătoare cu apariţia sa, adică "sub semn de lumină", şi precizând că toţi actorii care au avut contact profesional cu Beligan au învăţat ceva de la el.

"Dispariţia sa este asemănătoare cu apariţia. Apariţia a fost sub semn de lumină şi toată viaţa lui cât un secol s-a desfăşurat exact în felul ăsta şi cred că nu a fost actor (...) care să fi avut contact profesional cu Radu Beligan şi pe care să nu-l fi învăţat ceva. Pe mine, la rându-mi, foarte multe lucruri m-a învăţat, de toate felurile - şi de viaţă, şi de profesie, şi de comportament, şi de mâncat chiar. Era un om cu totul deosebit şi a trăit în felul lui irepetabil", a declarat Diaconu pentru AGERPRES.

El a povestit o amintire cu Radu Beligan, de pe vremea când cei doi au jucat împreună în filmul "Cuibul Salamandrelor".

"Întorcându-ne noi din Africa, unde am făcut un film pe vremuri, se numea 'Cuibul Salamandrelor', am făcut escală la Paris şi când a urcat în avion avea un pacheţel în mână şi l-a ţinut tot drumul. Jean Constantin l-a întrebat: 'Ce aveţi acolo maestre, aşa preţios?'. Şi a zis: 'Carne de cal, dragă. Delicatesă'. A luat-o proaspătă şi a dus-o proaspătă acasă. De multă vreme mi-am promis să mănânc şi eu carne de cal, iar acum că s-a prăpădit, chiar în clipa în care aţi sunat mă gândeam la lucrul ăsta şi promiteam să mănânc carne de cal cu gândul la el", a relatat Mircea Diaconu.

Actorul Radu Beligan, în vârsta de 97 de ani, a murit miercuri, în jurul orei 13,00, la Spitalul Elias, a declarat, pentru AGERPRES, directorul medical al instituţiei sanitare, dr. Daniela Safta.

Potrivit acesteia, actorul s-a internat vinerea trecută, într-o stare de ''degradare biologică progresivă, în contextul vârstei avansate''.

''Pe perioada internării a beneficiat de monitorizare strictă cu supraveghere şi controlul funcţiilor vitale, cât şi controlul fizic şi psihic adecvat situaţiei sale. A decedat azi, la ora 13,00, prin stop cardio-respirator'', a precizat medicul.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Infractorii români care au speriat America
x close