Antena 3 CNN Actualitate Cultură O pictură de 2 milioane de $ furată din muzeu

O pictură de 2 milioane de $ furată din muzeu

O pictură de 2 milioane de $ furată din muzeu
07 Apr 2007   •   11:12

Dintr-o sală a Muzeului de Artă din oraşul ucrainean Ternopol a fost furată pictura ?Peisaj ucrainean? semnată de cunoscutul pictor realist Ilia Repin. Potrivit poliţiei locale, doi tineri ar fi profitat de clipele de neatenţie când toţi angajaţii muzeului îi acordau ajutor unui responsabil căruia se făcuse rău. Cei doi au dat jos de pe perete tabloul cu dimensiuni 20 / 45 cm, îmbrăcat într-o ramă masivă, şi l-au scos din muzeu. La rândul său, publicaţia ?Ekonomiceskie Izvestia? notează că toţi angajaţii muzeului au ieşit din sală după ce directorul instituţiei, Igor Duda, a început să se simtă rău.

Furtul s-a produs la data de 5 aprilie, însă a fost descoperit abia a doua zi. Totodată, conducerea muzeului nu a fost în stare să ofere poliţiei nici un fel de informaţii privind locul, data şi persoana de la care fusese achiziţionat tabloul. Pânza ?Peisaj ucrainean? este estimată la o valoare de 2 milioane de dolari. Potrivit poliţiei ucrainene, din cauza datoriilor muzeul rămăsese fără pază, iar alarma era activată doar noaptea. Cu câţiva ani în urmă, în condiţii asemănătoare, din Muzeul de Artă din Ternopol doi tineri au furat pictura ?Cimitir în pãdure? a lui Ivan Şişkin. Pictura, estimată la câteva sute de mii de dolari, nu a fost găsită nici până în prezent.

Rompres

×
Parteneri
Avertizare meteo ANM de ploi și vijelii!
x close