Antena 3 CNN Actualitate Cultură Tabloul "Maci" al lui Ştefan Luchian, vândut la licitaţie pentru 132.000 euro

Tabloul "Maci" al lui Ştefan Luchian, vândut la licitaţie pentru 132.000 euro

Tabloul "Maci" al lui Ştefan Luchian, vândut la licitaţie pentru 132.000 euro
Sursa foto: maci
30 Apr 2010   •   23:43

Unul dintre cele mai scumpe tablouri ale unui pictor român s-a vândut joi seară la licitaţie. "Macii" lui Ştefan Luchian şi-au schimbat proprietarul pentru 132.000 de euro. Tabloul îi aparţinea colecţionarului Tiberiu Puica şi, în ultimii ani, a stat închis într-un seif de bancă. Acum e al unui alt pasionat de artă a cărui identitate este secretă.

Tabloul "Macii" este opera reprezentativã pentru perioada de maturitate artisticã a pictorului. Luchian a mai pictat flori, dar niciodatã maci. În 1981, tabloul a fost împrumutat regizorului Nicolae Mărgineanu pentru realizarea filmului biografic al artistului. Şi însuşi colecţionarul Tiberiu Puica a jucat în film.

Pictura face parte din patrimoniul naţional cultural mobil, nu poate fi scoasă din ţară de un colecţionar, dar poate participa la expoziţii. Este cel mai expus tablou al lui Luchian la Viena, Berlin, Varşovia. În ultimii ani a stat însă în seiful unei bănci, alături de alte obiecte de valoare ale colecţionarului.

Este ultima lucrare semnatã Luchian din colecţia lui Tiberiu Puica. A fost evaluatã de casa de licitaţii la 150.000 de euro, dar s-a vândut cu 132.000.

Specialiştii spun că dacă s-ar fi vândut afară, nu ar fi obţinut decât câteva mii de euro. Pentru pictorul Ştefan Luchian este cunoscut de străini. La Bucureşti a obţinut un preţ mai mic decât evaluarea, dar de două ori mai mare decât "Natura moartă cu narghilea" a lui Theodor Pallady.

Observator

×
Subiecte în articol: licitatie
Parteneri
Termoenergetica opreşte apa caldă în 100 de blocuri din Bucureşti
x close