Antena 3 CNN Actualitate Cultură Traian Băsescu a devenit academician. Şeful statului este coleg cu IPS Teodosie şi Ion Cristoiu

Traian Băsescu a devenit academician. Şeful statului este coleg cu IPS Teodosie şi Ion Cristoiu

Traian Băsescu a devenit academician. Şeful statului este coleg cu IPS Teodosie şi Ion Cristoiu
11 Mar 2010   •   13:58

Traian Băsescu este, începând de joi, academician.

Şeful statului a fost ales membru de onoare al Academii Oamenilor de Ştiinţă din România, potrivit Inpolitics.ro.

Băsescu a devenit, astfel, coleg de Academie cu cele mai sonore nume ale ştiinţei şi culturii din ţara noastră.

Printre aceştia se numără membri precum scriitorul Dinu Săraru, academicianul Răzvan Theodorescu, jurnalistul Ion Cristoiu, Înalt Prea Sfinţia sa Teodosie sau Corneliu Coposu.

Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR) este continuatorul şi unicul legatar al Academiei de Ştiinţe din România (1936-1948) şi al Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă din România înfiinţată în 1956.

Printre membrii de onoare ai Academiei s-au numărat şi laureaţi ai premiului Nobel. Este vorba despre Louis de Broglie (fizician francez), Werner-Karl Heisenberg (fizician german), Jean Perrin (fizician francez) şi Paul Sabatier (chimist francez).

Totodată, medicul român George Emil Palade a fost membru de onoare al AOSR.

Antena3.ro

×
Parteneri
Cel mai căutat fugar american a fost prins la Vatican
x close