Antena 3 CNN Actualitate Cultură Ultimul interviu acordat de Augustin Buzura: „Propria-mi glorie e ultimul lucru care mă preocupă!”

Ultimul interviu acordat de Augustin Buzura: „Propria-mi glorie e ultimul lucru care mă preocupă!”

Ultimul interviu acordat de Augustin Buzura: „Propria-mi glorie e ultimul lucru care mă preocupă!”
Sursa foto: Foto: Agerpres
10 Iul 2017   •   21:41

Eveline Pauna publică, pe blog, ultimul interviu pe care i l-a acordat scriitorul și academicianul Augustin Buzura, care s-a stins, luni, la vârsta de 78 de ani.

Întrebat ce ar vrea să conțină ultimul rând pe care îl va scrie vreodată, Augustin Buzura răspunde simplu: ”Dacă aș ști că este chiar ultimul, că l-aș scrie pe ultimul, aș căuta nespusul din cuvinte, din societate, din psihologia oamenilor, a maselor. Caut întotdeauna ceva ce nu s-a spus încă, ce n-am simțit până în clipa respectivă. E greu să pui în cuvinte ceea ce cauți, dar cauți ceva care să fie numai al tău, cauți acel ceva ce nu găsești niciodată, dar ai sentimentul că, la următoarea încercare…”

Întrebat cum primește eticheta de ”unul dintre cei mai de seamă dintre prozatorii literaturii române postbelice, Augustin Buzura răspunde: „Cinstit vă spun că am scris doar de dragul performanței și nu m-am gândit vreo clipă să enervez vreun prieten sau să-i ridic cuiva vreun monument. Nu am făcut astfel de lucruri, ci m-am gândit doar la ideea de performanță. Adică scriu de dragul de a scrie, pentru a găsi ceea ce nu o să găsesc vreodată”.

La întrebarea „Scrieți pentru dumneavoastră?”, academicianul susține că scrie „pentru ideea de performanță”. ”Eu sunt instanța, sunt de toate: judecător, executant… Eu sunt cel care mi le stabilesc și, mai ales, eu suport eșecul, durerea de a nu fi reușit să duc un lucru la capăt”, răspunde el.

Citește interviul complet pe evelinepauna.ro

×
Parteneri
Ce indice de corecție trebuie să ai pentru a avea o pensie mai mare
x close