Antena 3 CNN Actualitate Cum poți să transmiți condoleanțe, după moartea Regelui Mihai

Cum poți să transmiți condoleanțe, după moartea Regelui Mihai

Cum poți să transmiți condoleanțe, după moartea Regelui Mihai
05 Dec 2017   •   15:29

Casa Regală a anunţat că trupul neînsufleţit al fostului suveran va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleş, iar apoi, pentru două zile, în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei. 

Începând de miercuri, cărţi de condoleanţe vor fi deschise simultan la Castelul Peleş, la Palatul Regal din Calea Victoriei şi la Palatul Elisabeta. Ele vor fi la dispoziţia publicului timp de 40 de zile. Condoleanţe pot fi transmise online la adresa http://www.familiaregala.ro/mesaje/. 

Slujba de înmormântare va avea loc la Catedrala Patriarhală, iar înmormântarea la Curtea de Argeş, în Noua Catedrala Arhiepiscopală şi Regală. La dorinţa Custodelui Coroanei, funeraliile vor respecta tradiţia înaintaşilor Majestăţii Sale Defuncte, arată sursa citată.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close