Reducerea TVA-ului la alimente a însemnat o scădere a preţurilor cu 11% şi o creşterea vânzărilor cu 17%. Alimentele care s-au ieftinit cel mai mult în urma scăderii TVA-ului la 9 la sută sunt cafeaua, carnea şi lactatele.
Retailerii şi producătorii şi-au respectat promisiunea făcută consumatorilor. Reducerea TVA-ului la produsele alimentare a însemnat o reducere medie a preţurilor cu 11 la sută.
"Preţurile au scăzut în medie cu -11% în categoriile monitorizate de noi, retailerii împreună cu producătorii menţinându-şi promisiunea făcută consumatorillor. Rezultatele nu au întârziat să apară, cele mai dinamice categorii de produse fiind cele care au redus preţul cel mai mult. Pentru cafea, de exemplu, o reducere de preţ în medie cu 15% a produselor a dus la o creştere a volumelor cu aproximativ 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (1-14 iunie). Alte categorii foarte dinamice au fost carnea, brânza, băuturile non-alcoolice şi snacksurile", arată compania de cercetare Nielsen, într-un comunicat.
Numărul de produse vândute în perioada 1-14 iunie este cu 12% mai mare faţă de luna mai şi cu 17% comparativ cu iunie 2014.
Studiul Nielsen reprezintă prima analiză efectuată în legătură cu efectele deciziei de reducere a TVA.
Taxa pe valoarea adăugată a scăzut la 1 iunie de la 24% la 9% pentru alimente, băuturi nealcoolice, animale-păsări vii, seminţe-plante şi ingrediente pentru prepararea alimentelor, pe tot lanţul economic, de la producţie până la vânzarea către consumatorul final.