Antena 3 CNN Actualitate Cursă contracronometru pentru extrădarea lui Sebastian Ghiță. Autoritățile române s-au pierdut în traducere

Cursă contracronometru pentru extrădarea lui Sebastian Ghiță. Autoritățile române s-au pierdut în traducere

Cursă contracronometru pentru extrădarea lui Sebastian Ghiță. Autoritățile române s-au pierdut în traducere
Sursa foto: Foto: Agerpres
21 Apr 2017   •   10:20

Autorităţile române trebuie să lucreze contracronometru dacă vor să-l aducă pe Sebastian Ghiţă în ţară. Din cele 18 zile, cât au la dispoziţie românii să trimită dosarul complet de extrădare în Serbia, şapte s-au scurs deja.

Ministerul Justiţiei s-a blocat în traduceri legalizate şi alte amănunte birocratice, motiv pentru care nu a fost demarata procedura de extrădare în cazul lui Sebastian Ghiţă.

Surse spun că documentele de la Ministerul Justiției, care privesc extrădarea lui Sebastian Ghiță, încă nu au ajuns la un traducător autorizat. Cele 200 de pagini despre care vorbea ministrul Justiției trebuie traduse în limba sârbă iar apoi legalizate.

Traducerea documentelor este un act foarte laborios, deoarece aceleași surse spun că nu pot fi traduse mai mult de 10 pagini pe zi, ținând cont de termenii specifici folosiți în limbajul juridic. În consecință, traducerea, legalizarea și trimiterea documentelor în Serbia vor fi făcute, cel mai probabil, în ultimele momente ale termenului în care documentul care îl privește pe Sebastian Ghiță trebuie saă ajungă la Belgrad!

Pentru Sebastian Ghiţă clepsidra a fost întoarsă în momentul arestării. 18 zile au la dispoziţie românii să trimită dosarul extrădării în Serbia. Dar şase s-au scurs deja pe erori procedurale, zile libere şi problemele tehnice apărute pe parcurs. Cel mai devreme, mâine ar putea pleca dosarul în Serbia, după ce vor fi ataşate şi confirmările de la Instanţa Supremă şi Curtea de Apel Ploieşti. În tot acest timp, fostul deputat se pare ca şi-ar fi angajat, deja, un apărător sârb şi este tot mai probabil că va juca şi cartea azilului politic.

Cel mai devreme, mâine Ministerul de Justiție român ar putea avea dosarul de extrădare complet. Abia atunci, în Serbia, Sebastian Ghiţă va fi audiat de un judecător. Apoi, documentaţia va ajunge pe masa unui complet de trei magistraţi. Dacă ei vor hotărî extrădarea, atunci, pentru ca fostul deputat să revină în ţară, este nevoie şi de acordul ministrului Justiţiei. Dacă răspunsul va fi negativ, procesul se va muta la Înalta Curte din Serbia. Oricum decizia va trece tot prin Ministerul Justiţiei de la Belgrad.

×
Subiecte în articol: previziuni Sebastian Ghita
Parteneri
Zboruri comerciale, bruiate de ruşi inclusiv în spaţiul aerian al României
x close