Antena 3 CNN Actualitate Dan Puric, devastat de durere la moartea lui Victor Socaciu: "Rămâne un vid pentru că el reprezenta un mod de demnitate românească"

Dan Puric, devastat de durere la moartea lui Victor Socaciu: "Rămâne un vid pentru că el reprezenta un mod de demnitate românească"

Actorul Dan Puric, alături de care Victor Socaciu a susţinut mai multe proiecte artistice în ultimii ani, şi-a exprimat, în direct la Antena 3, regretul de a pierde un mare model de demnitate naţională.

Dan Puric, devastat de durere la moartea lui Victor Socaciu: "Rămâne un vid pentru că el reprezenta un mod de demnitate românească"
de Redacția Antena 3 CNN    |    27 Dec 2021   •   16:01

"A plecat de la noi spre Domnul, în ziua sfântă a Sfântului Ştefan, un mare român -  asta trebuie să ştie poporul. Victor era un mare român şi de aicea - un mare artist, o mare conştiinţă. Ne-am unit în spectacolele noastre, mai ales în ultima perioadă, pe această nevoie de a reface substanţa românească, de a reface demnitatea românească. 

Victor suferea enorm de mult din cauza a ceea ce se întâmplă cu această ţară. Este o pierdere teribilă. Rămâne un vid pentru că el reprezenta un mod de demnitate românească, de artă românească. Gândiţi-vă că astăzi arta românească este confiscată. E bine de ştiut ca să vadă în ce condiţii dispare o mare valoare" - a declarat înduererat, Dan Puric.  

"Victor şi-a dus cu demnitate, până în ultima clipă, onoarea de a fi român"

Actorul a mai precizat că îl va pomeni mereu pe Victor Socaciu, aşa cum şi cântăreţul îi pomenea pe titanii deja plecaţi, într-un moment artistic pe care îl avea în spectacolele sale. (Vizionează aici momentul la care face referire Dan Puric

Victor Socaciu ţinea la demnitatea poporului român... Victor şi-a dus cu demnitate, până în ultima clipă, onoarea de a fi român. Îi vom rămâne datori.

Şi vreau să vă mai spun ceva: era singurul artist care în spectacolul lui proiecta un film unde îi aducea în conştiinţa publică pe cei care au dispărut - atât artişti, cât şi actori. Îi pomenea. Acest act de pomenire nu ştiu dacă se va mai ţine, dar eu personal o să îl pomenesc mereu alături de marii artişti ai poporului român."       

 

×
Subiecte în articol: Victor Socaciu Dan Puric România
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close