Antena 3 CNN Actualitate Șeful Casei de Pensii: ”Pensiile vor fi reactualizate anual, odată cu inflația”

Șeful Casei de Pensii: ”Pensiile vor fi reactualizate anual, odată cu inflația”

Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii, a explicat în exclusivitate pentru Antena 3 ce se va schimba în modul de calculare a pensiilor.

Șeful Casei de Pensii: ”Pensiile vor fi reactualizate anual, odată cu inflația”
de Laura Dinu    |    25 Aug 2021   •   23:16

”Încercăm să legăm noua formulă de calcul de niște indicatori macroeconomici care sunt predictibili, care sunt comunicați de către Institutul Național de Statistică, mă refer la salariul minim, salariul mediu pe economie, astfel încât lucrurile să fie foarte transparente, fiecare beneficiar să știe care sunt acești indicatori. 

Practic, noua formulă va fi acel număr total de puncte care se înmulțește cu un indicator, cu un coeficient pe care îl agreăm cu toții, prin noua lege care va intra în vigoare. 

Odată ce avem acest număr total de puncte pe care îl înmulțim cu acel indicator sau coeficient, după aceea pensiile vrem să le reactualizăm anual cu inflația și cu creșterea reală a câștigului salarial mediu brut pe economie.

Pensiile trebuie să țină cont de evoluția economică. Numărul beneficiarilor este în continuă creștere. De la an la an, sunt tot mai mulți, dovadă că acesta este trendul, tot mai mulți pensionari optează ca plata pensiei să fie pe card”, a povestit Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii, la Antena 3. 

„Vom aplica formula de calcul care va fi agreată în noua lege a pensiilor la acești indicatori, realizându-se atunci o reașezare a tuturor pensiilor din sistemul public. Se face o reformă în sistem, astfel fiecare beneficiar, fără să se mai cont în ce moment a ieșit la pensie, pe ce legislație, la același număr de puncte vom încerca pe cât posibil să avem același cuantum în plată”, a mai spus Daniel Baciu.

×
Subiecte în articol: Daniel Baciu pensii
Parteneri
Creștere progresivă a contribuţiei la pensii. Milioane de români vizați
x close