Antena 3 CNN Actualitate De ce au lipsit avioanele F-16 de la parada de 1 Decembrie de la București

De ce au lipsit avioanele F-16 de la parada de 1 Decembrie de la București

De ce au lipsit avioanele F-16 de la parada de 1 Decembrie de la București
03 Dec 2018   •   08:32

Generalul (r) de aviaţie Ştefan Dânilă, fost pilot de supersonice şi fost şef al Statului Major General al Armatei a explicat de ce supersonicele F-16 ale Forţelor Aeriene Române nu au survolat la parada militară de 1 Decembrie de la Bucureşti.

"Piloţii pregătiţi! Orele de antrenament în zbor de la aerodrom, repetiţiile de la Arcul de Triumf, validate de repetiţia finală, îi fac încrezători în reuşita zborului de la Parada Naţională.

Avioanele pregătite! Tehnicienii au venit mai devreme, au verificat din nou fiecare avion, cu mare atenţie, pentru că aşa ştiu ei să o facă. Sunt tehnicieni de F-16, iar această calitate o au, în România, doar cei de aici, de la Borcea.

Dar vestea proastă vine de la ofiţerul cu siguranţa zborului. cel care tocmai a verificat pista. Pista este acoperită cu gheaţă. De fapt, sunt porţiuni cu gheaţă, care se poate desprinde. Periile nu fac faţă, nu pot îndepărta gheaţa lipită de asfalt.

Meteorologul nu poate veni cu veşti mai bune. Abia după ora 11, sub radiaţia solară sunt şanse ca gheaţa să se topească. Fenomen destul de rar întâlnit, aici, lângă Feteşti, la început de decembrie.

Comandantul trebuie să ia decizia. Una din primele decizii dificile.  Ca pilot ar vrea să salute românii prezenţi la Arcul de Triumf, la zi de mare sărbătoare. La fel ca toţi colegii săi. Dar păsările scumpe sunt doar douăsprezece, şi acestea luate după o lungă şi grea aşteptare. În care unii din foştii colegi au devenit deja prea bătrâni pentru a face parte din cei care au făcut trecerea pe avionul de luptă al viitorului Forţelor Aeriene Române.

Inginerul şef confirmă pericolul absorbţiei gheţii în priza de admisie şi posibilitatea distrugerii compresorului.

Nu e o situaţie de luptă. Încă nu au intrat în serviciul de Poliţie Aeriană. Nu e niciun pericol iminent. Dar este Ziua Naţională. Şi mândria de a fi acolo, de a trece în formaţie deasupra mulţimii adunate şi de a o saluta. Şi munca de până acum.

Dar sunt doar 12! Şi atâta speranţă! Ce este mai dăunător viitorului aviaţiei de luptă? Distrugerea unui motor, risc destul de mare, sau deficitul de imagine şi comentariile negative care vor fi sunt inevitabile dacă nu vor fi prezenţi la paradă?

Cere încă odată prognoza meteo. Sunt şanse mari să decoleze pentru Alba Iulia.

Îşi sună şeful. Îl informează de situaţia existentă şi îi propune să zboare la Alba Iulia. La Bucureşti, F-16 va lipsi. Acesta îl ascultă şi îl linişteşte. Dacă nu se poate zbura în siguranţă, nu se va risca. Vor demonstra că F-16 este avionul de luptă al Forţelor Aeriene, iar toate cele trei celule pregătite vor survola Alba Iulia.

Cu toţii regretă lipsa formaţiilor de supersonice, de la tehnicieni, până la ministru, dar nu îşi pot permite să rişte. Sunt doar 12! Şi sunt scumpe! Trebuie să avem grijă de ele, cu mare responsabilitate!" transmite monitorulapararii.ro.

×
Parteneri
Elena Mateescu a anunțat zonele în care revin ninsorile
x close