Antena 3 CNN Actualitate Declaraţie NEAŞTEPTATĂ: "Sper că le voi putea garanta românilor sărbători fără Traian Băsescu preşedinte"

Declaraţie NEAŞTEPTATĂ: "Sper că le voi putea garanta românilor sărbători fără Traian Băsescu preşedinte"

Declaraţie NEAŞTEPTATĂ: "Sper că le voi putea garanta românilor sărbători fără Traian Băsescu preşedinte"
Sursa foto: Foto: Mediafax
21 Aug 2012   •   17:22

Relu Fenechiu, vicepreşedintele PNL, a declarat că ideea unei noi suspendări din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu nu este exclusă, sperând că demiterea acestuia să aibă loc până în sărbători, scrie Mediafax.

Acesta a declarat că din punctul său de vedere, ar putea avea loc o nouă suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, pentru organizarea unui nou referendum de demitere.

"Această decizie a Curţii prelungeşte criza politică. Traian Băsescu nu poate să fie un partener pentru noi, pentru că asta ar însemna să fim cu Traian Băsescu şi împotriva celor opt milioane de oameni. Eu prefer să fiu alături de cei opt milioane de români, să mă bat în continuare cu Traian Băsescu şi să sper că le voi putea garanta românilor sărbători fără Traian Băsescu preşedinte", a susţinut Fenechiu.

Fenechiu şi-a exprimat speranţa că la un nou referendum de demitere din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu s-ar prezenta la vot mai mulţi români.
   
Vicepreşedintele PNL a susţinut că nu poate protesta faţă de decizia Curţii Constituţionale în cazul referendumului din 29 iulie, de care Parlamentul va trebui să ia act.
   
"Parlamentul astăzi nu are altă opţiune decât să ia act de decizia Curţii. Ca şi parlamentar, am obligaţia să respect Constituţia şi legile acestei ţări şi să nu protestez în faţa acestei decizii. Ca şi om politic însă am obligaţia să mă bat în continuare pentru cei opt milioane de oameni care au votat la referendum", a mai spus vicepreşedintele PNL.
   
"Privesc cu aceeaşi amărăciune cu care privesc încă opt milioane de români această decizie. Nu aş putea spune că este o decizie neaşteptată, dar speram totuşi ca România să fie un stat de drept, un stat în care instituţiile statului, oricare ar fi acestea, să ţină cont de fundamentul democraţiei, adică de popor (?) Această instituţie (Curtea Constituţională, n.r.), care ar trebui să fie o instituţie formată din profesionişti total independenţi, a ajuns să fie o instituţie în care sunt numiţi oameni cu anumite slăbiciuni, cu anumite interese, cu anumite datorii: un fost parlamentar PD, un fost angajat al domnului Emil Boc şi aşa mai departe. Astfel de oameni nu pot lua decizii în numele poporului, ci iau decizii în numele oamenilor care i-au susţinut, faţă de care au datorii, obligaţii sau de care le este frică", a mai declarat Fenechiu.

×
Parteneri
Florin Piersic a ieşit de la Terapie Intensivă!
x close