Antena 3 CNN Actualitate Demolarea clădirii din Sighetu Marmaţiei, amânată. Fratele proprietarului se opune

Demolarea clădirii din Sighetu Marmaţiei, amânată. Fratele proprietarului se opune

Demolarea clădirii din Sighetu Marmaţiei, amânată. Fratele proprietarului se opune
Sursa foto: Foto: Agerpres
20 Feb 2012   •   16:23

Demolarea clădirii din Sighetu Marmaţiei, în care s-au produs două explozii soldate cu rănirea a 21 de persoane, este întârziată chiar de fratele proprietarului rănit în cea de-a doua deflagraţie. Acesta se opune dărâmării imobilului pe motiv că astfel vor fi distruse probe importante în anchetă, informează Mediafax.
   
Dănuţ Şteţca, cel care se opune demolării, acuză autorităţile de superficialitate în derularea acestei anchete.
   
El spune că niciun reprezentant din rândul anchetatorilor nu l-a contactat deşi este un martor important, în condiţiile în care se afla chiar pe trotual din faţa clădirii în momentul celei de-a doua deflagraţii.
   
"În momentul exploziei eram chiar pe trotuarul din faţa clădirii. Urma să mă uit după fratele meu şi să îi spun să nu intre în clădire. Ştriu exact câţi au intrat în imobil, cum au intrat şi cum au ieşit şi nimeni nu m-a întrebat nimic până acum", a spus Ioan Sas, care susţine că prin demolarea clădirii s-ar distruge probe importante în anchetă.
   
În imobilul în care au avut loc deflagraţiile funcţionau un birou notarial şi unul de avocatură, iar la subsol era localul. Clubul fusese renovat recent şi redeschis în urmă cu aproximativ o săptămână.
   
Imobilul respectiv se află la intersecţia străzilor Corneliu Coposu cu Gheorghe Şincai, iar în vecinătate se situează Memorialul Sighet şi, la zeci de metri distanţă, pe o altă stradă, paralelă cu cea unde este clubul, se află sediul Primăriei Sighetu Marmaţiei.
   
În urma exploziei, în zona respectivă s-a format un crater de câteva zeci de metri, iar imobilul a fost serios avariat, fiind pe punctul de a se prăbuşi.
   
Primăria din Sighetu Marmaţiei a avizat, luni, demolarea clădirii unde s-au produs cele două explozii, după ce reprezentanţii Inspecţiei de Stat în Construcţii au solicitat o autorizaţie în acest sens.


 




×
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close