x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Dezbaterea proiectului legii graţierii, amânată din nou

de 19 Iun 2017   •   17:22
Dezbaterea proiectului legii graţierii, amânată din nou  16
Foto: Agerpres

Dezbaterea proiectului de lege pentru graţierea unor pedepse a fost amânată pentru a doua oară de către Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, urmând să se organizeze o dezbatere publică pe acest subiect la care să participe şi ministrul Justiţiei.

"Am făcut o adresă la ministrul Justiţiei să facem o dezbatere publică la care să participe şi domnia sa şi aşteptăm răspunsul, să vedem când programăm această şedinţă", a spus preşedintele Comisiei, Eugen Nicolicea.

Proiectul legii graţierii a fost pe ordinea de zi a Comisiei juridice şi săptămâna trecută, dar şi atunci s-a amânat dezbaterea. Acest proiect a fost adoptat tacit de Senat.

Sursă: Agerpres
sati