Antena 3 CNN Actualitate Doi falşi medici, prinşi de poliţie „profesând“ în zona Gării de Nord. Ce le promiteau victimelor

Doi falşi medici, prinşi de poliţie „profesând“ în zona Gării de Nord. Ce le promiteau victimelor

Doi falşi medici, prinşi de poliţie „profesând“ în zona Gării de Nord. Ce le promiteau victimelor
Sursa foto: Foto: editorsopinion.com
27 Aug 2012   •   17:12

Doi bărbaţi care se recomandau drept medici au fost reţinuţi de poliţiştii bucureşteni, luni dimineaţă, după ce au înşelat mai multe persoane, informează Mediafax. Cei doi le promiteau victimelor că le pot obţine decizii de pensionare pe caz de boală.
   
Cei doi, în vârstă de 33 şi respectiv 34 de ani, îşi racolau victimele în zona Gării de Nord, unde intrau în vorbă cu persoanele singure, care erau încărcate cu bagaje şi care, după aspect, păreau a fi suferinde, susţin anchetatorii.

Dacă, în urma discuţiilor, aflau că oamenii au venit în Bucureşti pentru a-şi rezolva actele de pensionare la Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, falşii medici încercau imediat să îi convingă de faptul că pot obţine imediat deciziile de pensionare pe caz de boală.
  
Luni dimneaţă, în timp ce erau supavegheat de poliţişti, unul dintre suspecţi a intrat în vorbă cu un bărbat, apoi s-a urcat împreună cu acesta într-un autobuz care a oprit în faţa Gării de Nord. Ulterior, au coborât la staţia din faţa Spitalului Universitar, unde suspectul a primit de la victimă 100 de lei. La scurt timp, în staţie a apărut şi complicele suspectului, moment în care cei doi au fost reţinuţi.
   
Ei sunt suspectaţi că, în perioada iunie - august, au mai comis şase astfel de fapte. Cercetările în acest caz sunt efectuate de poliţiştii Secţiei 17.
   

×
Subiecte în articol: gara de nord
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close