Antena 3 CNN Actualitate Doi tineri căsătoriţi au murit împreună, într-o clipă de neatenţie, după un accident în Mirşid

Doi tineri căsătoriţi au murit împreună, într-o clipă de neatenţie, după un accident în Mirşid

Doi tineri căsătoriţi au murit împreună, într-o clipă de neatenţie, după un cumplit accident în Mirşid, judeţul Sălaj.

Doi tineri căsătoriţi au murit împreună, într-o clipă de neatenţie, după un accident în Mirşid
Sursa foto: graiulsalajului.ro
de Bianca Bostan    |    03 Noi 2021   •   11:28

Accidentului tragic a avut loc marți după-amiază, în jurul orei 15.00, la intrarea în localitatea Mirșid, dinspre Crișeni.

Familia se întorcea la Rus de la Zalău când, într-o curbă deosebit de periculoasă, autoturismul lor marca Logan s-a ciocnit violent cu o autoutilitară care venea din sens opus.

Claudia şi Marius Pintea au murit pe loc în urma impactului devastator. În acelaşi timp, fetiţa lor în vârstă de opt ani a fost rănită şi a ajuns de urgenţă la spital.

Prietenii celor doi tineri sunt şocaţi de cele întâmplate, tinerii fiind apreciaţi în localitatea Rus pentru străduința lor de a avea toate cele necesare unei vieți decente, muncind câţiva ani şi în străinătate.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Tineri căsătoriţi, morţi într-un teribil accident în Mirşid, Sălaj

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, polițiștii au fost solicitați să intervină la accidentul de circulație produs pe DN 1H, la ieșirea din localitatea Mirșid, la ora 15.20.

La fața locului au intervenit polițiștii, echipaje de ambulanță și pompierii SMURD. Din primele verificări efectuate la fața locului, impactul a avut loc într-o curbă deosebit de periculoasă între o autoutilitară și un autoturism care circulau din sensuri opuse.

Conducătorul autoutilitarei, un bărbat de 56 de ani, din Zalău, nu a suferit leziuni și nu consumase băuturi alcoolice, conform rezultatului testării.

Din nefericire, tinerii din comuna Rus şi-au pierdut viaţa iar fiica acestora a fost transportată la o unitate spitalicească, deoarece a suferit leziuni.

”Polițiștii continuă cercetările pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzei și împrejurările producerii evenimentului rutier”, au precizat reprezentanții IPJ Sălaj.

×
Subiecte în articol: Mirsid accident Salaj
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close