Antena 3 CNN Actualitate Dorel Vişan: În urmă cu 25 de ani, ni s-a dat posibilitatea între A FI şi A AVEA. Şi am ales A AVEA, de aceea am ajuns aici

Dorel Vişan: În urmă cu 25 de ani, ni s-a dat posibilitatea între A FI şi A AVEA. Şi am ales A AVEA, de aceea am ajuns aici

Dorel Vişan: În urmă cu 25 de ani, ni s-a dat posibilitatea între A FI şi A AVEA. Şi am ales A AVEA, de aceea am ajuns aici
Sursa foto: Foto captura Antena 3
12 Iul 2014   •   21:29

În urmă cu 25 de ani, ni s-a dat posibilitatea între a fi şi a avea; şi am ales a avea, de aceea am ajuns aici, a afirmat maestrul Dorel Vişan, în ediţia de sâmbătă a emisiunii "Q&A", de la Antena 3, comentând realitatea societăţii româneşti.

"Acum 25 de ani, când a fost mişcarea din România, fiecare român a ieşit în stradă pentru marea lui şansă, fără să ştie ce e aia. Atunci ni s-a dat posibilitatea de a alege între a fi şi a avea. Şi am ales a avea. Şi de aceea am ajuns aici", a arătat actorul, invitat în platoul emisiunii.

Maestrul Dorel Vişan a arătat că fiecare om are un soi de demnitate, un fel de destinaţie care îi dă o anumită distincţie.

"Este ceea ce ne deosebeşte de ceilalţi oameni. Această demnitate nu e altceva decât preţuirea pe care ne-o dăm noi înşine. Marea majoritate a românilor nu se mai preţuiesc pe ei înşişi. Cred că de aici vin toate relele", a mai spus actorul.

×
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close