Antena 3 CNN Actualitate Dosarul lui Tăriceanu, amânat la ÎCCJ. Liderul ALDE nu mai dorește să fie audiat în sala de judecată

Dosarul lui Tăriceanu, amânat la ÎCCJ. Liderul ALDE nu mai dorește să fie audiat în sala de judecată

Dosarul lui Tăriceanu, amânat la ÎCCJ. Liderul ALDE nu mai dorește să fie audiat în sala de judecată
25 Feb 2019   •   10:54

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat luni, pentru 25 martie, judecarea apelului DNA în dosarul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost achitat în primă instanţă pentru mărturie mincinoasă, conform agerpres.ro

Tăriceanu nu a fost prezent la proces şi a transmis prin avocatul său că nu doreşte să fie audiat în sala de judecată deoarece nu mai are nimic de adăugat faţă de ce a spus la instanţa de fond, însă stă la dispoziţia instanţei pentru orice lămurire. 

Judecătorii i-au spus avocatului că Tăriceanu poate să se prezinte la următorul termen al procesului din 25 martie sau poate depune un înscris care să ateste că nu mai doreşte să fie audiat.

De cealaltă parte, procurorul de şedinţă a solicitat reaudierea unor martori, printre care Victor Ponta, Dan Motreanu şi Dan Andronic. 

În replică, avocatul s-a opus reaudierii de martori şi a cerut să fie trimise adrese la DNA pentru a se comunica dacă procurorii au respectat dispoziţiile legale în legătură cu interceptarea lui Tăriceanu şi a fostei sale soţii, Ioana Valmar. 

Instanţa a rămas în pronunţare pe cererea de probe. 

Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016 pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, el fiind achitat pe 22 mai 2018, de un complet de la Instanţa supremă format din trei judecători.

×
Subiecte în articol: Călin Popescu Tăriceanu dosar
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close