Antena 3 CNN Actualitate Dosarul penal pentru finanțarea USR, deschis după o sesizare a Autorității Electorale Permanente

Dosarul penal pentru finanțarea USR, deschis după o sesizare a Autorității Electorale Permanente

Dosarul penal pentru finanțarea USR, deschis după o sesizare a Autorității Electorale Permanente
Sursa foto: Foto: Nicusor Dan/Facebook
11 Feb 2017   •   18:56

Dosarul de la Parchetul General în legătură cu o posibilă finanţare ilegală a USR a fost deschis în urma unei sesizări venite de la Autoritatea Electorală Permanentă, anunță Biroul de presă al Parchetului General, pentru Agerpres.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a deschis la începutul acestui an un dosar în care a fost începută urmărirea penală in rem (pentru faptă) pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani, delapidare şi conflict de interese.

Preşedintele USR, deputatul Nicuşor Dan, se declară "surprins" de infracţiunile avute în vedere de procurori, spălare de bani şi delapidare, într-o anchetă derulată de PÎCCJ privind o eventuală finanţare ilegală partidului pe care-l conduce. El adaugă că va cere lămuriri Parchetului şi că el şi colegii săi vor coopera cu procurorii pentru lămurirea situaţiei.

"Sunt surprins de răspunsul Parchetului în legătură cu o cercetare privind finanţarea USR. Noi nu am primit nicio notificare, nicio solicitare de precizări. Din documentul prezentat de RTV rezultă că ar fi vorba despre o cercetare 'in rem', adică se cercetează dacă faptele există sau nu", a scris Nicuşor Dan pe Facebook.
 

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close