4.600 de oameni au anunțat pe Facebook că se vor duce la nunta băiatului lui Liviu Dragnea.
Nunta are loc duminică, iar cei care mobilizează protestatari să-l huiduiască pe liderul PSD la nuntă au aflat că acolo vor fi toți liderii PSD, tot guvernul, toți parlamentarii, toți europarlamentarii și șefii de consilii județene.
"Avem nu doar nuntă. Ne întâlnim și cu aleșii noștri", este mesajul de mobilizare de pe Facebook.
15.000 de oameni au bifat pe pagina evenimentului că sunt interesați de aceste protest, iar 4.600 din ei au spus că vor și participa.
Într-o intervenție la Antena 3, secretarul adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a afirmat că majoritatea invitaților vor lua parte la petrecere și că la biserică vor veni doar apropiații.
"Suntem un popor de creștin-ortodocși, cu frică de Dumnezeu. Să vii în fața bisericii și să strigi și să urli vizavi de tinerii miri, înseamnă că nu ai niciun fel de Dumnezeu, că ești o canalie", a spus Codrin Ștefănescu.
Acesta a subliniat că nu va fi o nuntă cu dar.
"Nu e o nuntă cu dar. Eu am pregătit un cadou pt el sau ea care se va naște. Nevastă-mea s-a ocupat de asta. Dacă e băiat are un mic pachețel, dacă e fată are alt pachețel", a spus Codrin Ștefănescu.