Antena 3 CNN Actualitate DSV: Ursul care a rănit doi vânători în Argeş era turbat

DSV: Ursul care a rănit doi vânători în Argeş era turbat

DSV: Ursul care a rănit doi vânători în Argeş era turbat
22 Sep 2012   •   10:46

Ursul care a rănit doi pădurari în judeţul Argeş şi a fost împuşcat era bolnav de rabie, în timp ce un alt urs împuşcat la aceeaşi partidă de vânătoare la care cei doi bărbaţi participau ca gonaci era sănătos, conform Mediafax.
   
Potrivit directorului Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Argeş, dr Daniel Lupu, în zona unde a avut loc evenimentul a fost instituită carantină pe o zonă de supraveghere pe o porţiune de zece kilometri şi o zonă de protecţie pe o porţiune de 30 de kilometri, iar câinii, pisicile şi vulpile vor fi vaccinate.
   
"Ursul care i-a muşcat pe cei doi pădurari are un rezultat pozitiv la analizele de laborator efectuate, după probele recoltate din creier, deci are rabie, respectiv turbare, celălalt are rezultat negativ. Pentru cel cu rezultat negativ, care nu are turbare, probele vor fi trimise la Bucureşti pentru confirmare, aşa este legislaţia în domeniu, pentru cel descoperit cu rabie nu mai este necesară o altă confirmare", a declarat Daniel Lupu.
   
Potrivit sursei citate, există şi rezultatele probelor recoltate în ceea ce priveşte prezenţa trichinelozei, rezultatul fiind negativ.


   
"Se vor institui măsuri în conformitate cu legea pe 30 de kilometri în jurul locului unde a avut loc atacul, vor fi vaccinate câinii şi pisicile, iar vulpile vor primi vaccinurile orale la vizuine. Este vorba de fondul de vânătoare Arefu care aparţine Ocolului Silvic Vidraru", a declarat directorul DSVSA Argeş, dr Daniel Lupu.
   
Lupu a mai precizat că instituţia pe care o conduce a anunţat în scris Direcţia de Sănătate Publică Argeş despre necesitatea că pădurarii Direcţiei Silvice Argeş să fie urgent vaccinaţi antirabic la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Piteşti.
   
Doi pădurari au fost atacaţi, vineri, de un urs, în timp ce participau ca gonaci la o partidă de vânătoare organizată de Ocolul Silvic Vidraru.
   
"Vânătoarea a avut loc în zona Tulburea-Corbeni, în timp ce pădurarii goneau doi urşi, iar la un moment dat unul dintre animale s-a întors spre ei. Se pare că, speriat, unul dintre pădurari a tras un foc de armă, iar apoi ursul l-a atacat. Celălalt pădurar a încercat să îşi salveze colegul, fiind şi el rănit", declara purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş, Adelina Florescu.
   
Unul dintre pădurari a fost rănit la o mână, iar celălalt are leziuni la şold şi la un picior, ambii fiind transoportaţi la Spitalul Municipal din Curtea de Argeş.
   
Prefectul judeţului Argeş, Cristian Soare, afirma că ursul care i-a atacat pe cei doi pădurari a fost împuşcat.
   
Reprezentanţii Direcţiei Silvice Argeş spun că primele cercetări arată că au fost respectate regulile prevăzute de legislaţia în domeniu referitoare la vânătorile organizate, iar ancheta internă este în desfăşurare.
   
Aceştia au precizat că vânătoarea fusese organizată pentru împuşcarea a doi urşi, unul dintre ei fiind cel care i-a atacat pe pădurari.

Tot în localitatea argeşeană Corbeni, în iulie 2009 un bărbat în vârstă de 60 de ani a fost ucis de un urs în timp ce se afla pe un câmp din apropierea localităţii, animalul fiind omorât apoi de câţiva localnici cu furci şi topoare.
   
În ultimele zile, două persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte două au fost rănite, după ce au fost atacate de urşi, în judeţul Dâmboviţa.
   
Primele incidente au avut loc sâmbătă, în satul Dealu Frumos, comuna Pietroşiţa, respectiv în satul Dealu Mare, comuna Buciumeni, cele două localităţi fiind învecinate. Ursul care a atacat cele patru persoane a fost împuşcat, iar în urma analizelor s-a stabilit că acesta era turbat, în zonă fiind insituită carantina.
   
Miercuri, un bărbat de 63 de ani a fost ucis de un alt urs, în localitatea dâmboviţeană Moroieni, în zona de carantină, animalul nefiind prins până vineri. În acest caz, autorităţile au stabilit că a fost vorba despre braconaj, ursul rămânând prins într-un laţ, de unde a reuşit să scape, atacându-l pe bărbatul de 63 de ani.

×
Subiecte în articol: urs vanatori
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close