Antena 3 CNN Actualitate Educație Elev teribilist la un liceu din Capitală. Își agresează profesorii și colegii | ”Am rămas traumatizată”

Elev teribilist la un liceu din Capitală. Își agresează profesorii și colegii | ”Am rămas traumatizată”

Mai mulţi elevi ai Liceului Teoretic "Alexandru Vlahuță" au depus plângeri penale după ce au fost terorizaţi de un coleg de-al lor. Băiatul îi ameninţă atât pe ei cât şi pe profesori. Deşi părinţii au făcut sesizări, până acum nu a fost luată nicio măsură.

Elev teribilist la un liceu din Capitală. Își agresează profesorii și colegii | ”Am rămas traumatizată”
Sursa foto: Facebook
de Redacția Antena 3 CNN    |    02 Feb 2022   •   12:28

„Este o problemă mai veche a liceului. Ne-au fost aduse sesizări cu privire la comportamentul acestui elev care își agresează verbal și fizic colegii și profesorii. Există amenințări vaste, cu omor, cu bătăi.”, a precizat Valentina Botorogeanu, președintele Consiliului Municipal al Elevilor din București,pentru Antena 3.

Într-un comunicat al Consiliului Elevilor București se menționează că victimele elevului agresor au depus plângere penală pe numele acestuia.

„Ieri, 1 februarie 2022, am primit o sesizare anonimă din partea mai multor elevi din cadrul Liceului Teoretic "Alexandru Vlahuță" cu privire la comportamentul agresiv, de tip bullying, al unui elev din unitatea de învățământ anterior menționată.

Ne-au atras atenția numeroasele declarații șocante referitoare la comportamentul agresiv, atât verbal, cât și fizic, al elevului în cauză, îndreptat asupra colegilor săi, dar și asupra cadrelor didactice.

„Am ajuns să nu mă simt în siguranță când merg la liceu și când sunt în preajma lui. De multe ori am observat ieșirile lui violențe, dar din păcate am și ajuns să trăiesc o astfel de situație. Eram cu el în autobuz și se tot apropia de mine in mod agresiv, iar eu am încercat cât am putut de tare sa îl ignor, fără să dau naștere unui conflict.

Am sfarsit amenințată cu bătaia, acesta spunandu-mi, citez: "vreau să văd cum îți sângerează plămânii și o să te urmăresc până acasă să te tai". Au mai urmat niște amenințări precum: "stai în banca ta, că te bat". Am rămas traumatizată în urma acestor întâmplări și sper din tot sufletul să se rezolve ceva."

Din păcate nimic nu s-a rezolvat, elevii trăiesc și acum, zi de zi, cu frica încă unui astfel de incident care să li se întâmple și lor, pentru prima dată sau chiar din nou. Cu toate că atât elevii, cât și părinți alături de profesori, au sesizat direcțiunii această serie de incidente, care pentru victime par să nu se mai sfârșească.

Totuși, nicio măsură concretă nu a fost luată. Mai mult, ne-a fost comunicat faptul că unele dintre victime au mers chiar și mai departe, recurgând la plângeri penale, în speranța faptului că astfel vor primi ajutor.”, a transmis Consiliul Elevilor București.

 

×
Subiecte în articol: liceu București profesori elevi
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close