Antena 3 CNN Actualitate Educație Propunere controversată în Educație: Școala să înceapă cu două săptămâni mai devreme

Propunere controversată în Educație: Școala să înceapă cu două săptămâni mai devreme

Organizațiile Seeding Knowledge Foundation și Centrul de Resurse în Comunicare au pus pe masa Ministerului Educației, o cerere pentru ca noul an școlar să înceapă cu două săptămâni mai devreme.

Propunere controversată în Educație: Școala să înceapă cu două săptămâni mai devreme
Sursa foto: hepta
de Maria Sabu    |    01 Iul 2020   •   07:30

Acestea ar urma să fie folosite „pentru se putea face învățare remedială cât și pentru a lua o marjă de timp în eventualitatea în care în lunile de iarnă intrăm iarăși în carantină”, potrivit reprezentantului acestor organizații, Vasile Brașovanu. Consultările Grupului de lucru interministerial al Guvernului cu mediul asociativ şi actorii sociali au avut ca temă începerea anului şcolar şi universitar 2020-2021.

O altă propunere a fost cea de a organiza sesiuni de formare pentru dezvoltare competențelor digitale în rândul profesorilor. De asemenea, dezvoltarea unei rețele de mentori din rândul cadrelor didactice, care să fie „persoane resurse” pentru cei care au nevoie de sprijin și care să-i împuternicească pe colegi prin prezentarea de bune practici din sala de clasă, scrie edupedu.ro.

Întâlnirea din cadrul grupului de lucru de la Guvern a fost cu vicepremierul Raluca Turcan, cu  ministrul Educației, Monica Anisie, și consilierul prezidențial pe educație Ligia Deca.

×
Subiecte în articol: şcoală Ministerul Educației
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close