Antena 3 CNN Actualitate Elevii dintr-o localitate gorjeană riscă să nu înceapă noul an şcolar, după ce podul din Albeni a fost luat de viitură

Elevii dintr-o localitate gorjeană riscă să nu înceapă noul an şcolar, după ce podul din Albeni a fost luat de viitură

<1 minut de citit Publicat la 08:53 09 Sep 2014 Modificat la 08:53 09 Sep 2014
pod-albeni-3.jpg
Foto: impactingorj.com
Peste 100 de elevi din localitatea gorjeană Albeni riscă să nu înceapă noul an şcolar. Podul care duce la şcoală a fost luat de viitură, iar reconstrucţia lui poate dura câteva luni. Ca să ajungă la şcoală, copiii ar fi nevoiţi să facă un ocol de 20 de kilometri, dar nu există autobuze ori microbuze ca să-i ducă.

Între timp, localnicii îşi pun viaţa în pericol traversând un pod dezafectat de cale ferată.

După ce apa le-a luat podul, o mie de oameni au rămas izolaţi.   

Peste câteva zile începe şi noul an şcolar iar, ca să ajungă la ore, elevii trebuie să ocolească 20 de km . O situaţie pentru care autorităţile nu au găsit încă o soluţie.
                         
Totuşi, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar sunt convinşi că situaţia se va rezolva .

Podul din Albeni a fost luat de viitură în urma ploilor abundente din luna iulie.
           

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close