Antena 3 CNN Actualitate Femeia care s-a aruncat în faţa metroului a supravieţuit şi a fost transportată la spital

Femeia care s-a aruncat în faţa metroului a supravieţuit şi a fost transportată la spital

Femeia care s-a aruncat în faţa metroului a supravieţuit şi a fost transportată la spital
Sursa foto: Foto: Agerpres
16 Oct 2012   •   13:53

O femeie s-a aruncat în faţa metroului la staţia Dristor 1. Incidentul a fost semnalat marţi, la ora 12.42, a declarat purtătorul de cuvânt al Metrorex, Evelyne Croitoru.

Femeia a supravieţuit accidentului,  fiind în stare de şoc, informează Mediafax.
   
Femeia a fost scoasă de sub garnitura trenului în jurul orei 13.10.
  
Femeia va fi dusă la spital, pentru tratament. Ea nu a putut da explicaţii cu privire la gestul său.

Din cauza accidentului, se vor înregistra întârzieri în circulaţia garniturilor.


×
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close