În dosarul în care a fost reținut fostul ministru al PSD Răzvan Cuc și omul de afaceri Cătălin Bușe apare și numele unui fost parlamentar, au precizat surse judiciare pentru Antena 3 CNN. Este vorba despre Costel Barbu, care ar fi făcut și el presiuni asupra conducerii RAR pentru atribuirea contractului firmei omului de afaceri. Chiar directorul RAR, Mihai Alecu, a fost cel care a făcut denunțul.
Ancheta DNA scoate la iveală un mecanism complex de presiuni, intermedieri și negocieri purtate în toamna acestui an pentru atribuirea unui acord-cadru de zeci de milioane de lei între Registrul Auto Român și firma privată.
Surse judiciare arată că totul ar fi început în perioada premergătoare procedurii de reînnoire a acordului-cadru privind mentenanța echipamentelor de diagnosticare utilizate de RAR. În acest context, omul de afaceri Cătălin Daniel Bușe, administrator al societății Euro Quip International SRL, ar fi apelat la sprijin politic pentru a-și asigura atribuirea contractului.
Inclusiv un fost parlamentar a făcut presiuni pentru semnarea contractului
În ajutorul său ar fi sărit fostul ministru al Transporturilor în trei guverne, Grindeanu, Tudose și Dăncilă, Răzvan Cuc. Mai exact, Bușe i-ar fi promis 6% din valoarea contractului directorului RAR, iar fostul ministru ar fi garantat pentru omul de afaceri spunând că este un om de cuvânt și că își va ține promisiunea.
Potrivit surselor citate, directorul RAR a refuzat mita și a spus că societatea administrată de Bușe este singura care s-a înscris la licitație, dar fostul ministru al Transporturilor ar fi insistat ca această tranzacție să aibă loc ca să fie sigur că firma administrată de Bușe va primi contractul.
Alături de Cuc ar fi intervenit și un fost parlamentar care ar fi făcut presiuni directe asupra directorului general Mihai Alecu și a directorului economic Alina Mihaela Niță. Martorul l-a indicat inițial pe „Cristian Barbu”, însă verificările anchetatorilor au stabilit că este vorba, în realitate, despre Costel Barbu, fost deputat în Parlamentul României în legislatura 2020–2024. Surse judiciare susțin că acesta ar fi intervenit pentru a garanta atribuirea contractului către firma administrată de Bușe.
Întâlnire la restaurant pentru a vorbi despre șpagă
Potrivit surselor judiciare, în data de 8 octombrie 2025, a avut loc o întâlnire la un restaurant din București între directorul RAR, Mihai Alecu, și fostul ministru Răzvan Cuc. În cadrul acestei discuții, Cuc ar fi confirmat faptul că omul de afaceri îi propusese directorului RAR un procent de 7% din valoarea totală a acordului-cadru, în schimbul atribuirii preferențiale a contractului către Euro Quip International SRL. Surse judiciare arată că fostul ministru ar fi recunoscut că a intermediat aceste discuții pentru a-l ajuta pe Bușe să obțină reînnoirea contractului.
Potrivit sursele judiciare, pe 22 octombrie 2025, Mihai Alecu și Cătălin Daniel Bușe s-au întâlnit la domiciliul omului de afaceri din București. Acolo ar fi fost clarificat cuantumul mitei, stabilit la 6% din valoarea totală a contractului, sumă ce urma să fie remisă directorului RAR în schimbul urgentării și îndeplinirii demersurilor necesare semnării acordului-cadru.
Șpaga urma să fie dată în tranșe. Angajații RAR primeau „recompense”
Surse judiciare mai arată că, în data de 19 noiembrie 2025, cei doi s-au întâlnit din nou, discutând despre semnarea iminentă a acordului-cadru și despre modalitatea concretă de plată a mitei. Omul de afaceri ar fi urmat să îi dea directorului RAR o primă tranșă înainte de Crăciun, bani care ar fi fost folosiți pentru a „recompensa” angajați din cadrul RAR implicați în procedura de achiziție.
Conform sursele judiciare, mita nu ar fi urmat să fie plătită integral, ci în tranșe, la intervale de aproximativ 3–5 luni. Din discuțiile interceptate ar fi rezultat că fostul ministru Răzvan Cuc nu ar fi avut o implicare financiară directă, însă și-ar fi asumat rolul de susținere și intermediere, promițând că va discuta cu directorul RAR pentru a „rezolva” atribuirea contractului.
Cuc a garantat că afaceristul „e om de cuvânt”
Tot surse judiciare susțin că Răzvan Cuc i-ar fi garantat personal lui Mihai Alecu că Bușe este „un om de cuvânt” și că va plăti procentul promis, estimat la aproximativ 30 de milioane de lei raportat la valoarea totală a acordului-cadru.
În fața procurorilor, fostul ministru ar fi declarat că a decis să-l ajute pe Bușe deoarece acesta era „disperat” și avea probleme de sănătate.
Ce probe au procurorii DNA
În dosar, surse judiciare indică existența unor probe consistente: procese-verbale de cercetare, documente rezultate din supraveghere tehnică, înscrisuri, planșe fotografice, suporturi optice și declarații de martori.