Antena 3 CNN Actualitate Fost preşedinte al CJ Timiş, condamnat în dosarul finanţării echipei Poli Timişoara

Fost preşedinte al CJ Timiş, condamnat în dosarul finanţării echipei Poli Timişoara

Fost preşedinte al CJ Timiş, condamnat în dosarul finanţării echipei Poli Timişoara
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    03 Ian 2018   •   21:23

Constantin Ostaficiuc, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, a fost condamnat definitiv, miercuri, de Curtea de Apel Timişoara, la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul finanţării echipei de fotbal Poli Timişoara.

Ostaficiuc s-a ales și cu interzicerea dreptului de a ocupa funcţii publice timp de doi ani după executarea pedepsei. El trebuie să plătească, alături de ceilalţi inculpaţi, şi 9.950.000 lei drept despăgubiri către Consiliul Judeţean Timiş. 

În primă instanţă, Tribunalul Timiş l-a condamnat pe Constantin Ostaficiuc la patru ani şi şase luni de închisoare cu executare, pentru infracţiunea de abuz în serviciu, în formă continuă.

Potrivit DNA, Constantin Ostaficiuc, profitând de funcţia sa, a aprobat şi dispus, în perioada 2008-2011, alocarea şi plata, cu sprijinul celorlalţi inculpaţi, din bugetul judeţului Timiş, a sumei de 9.950.000 lei către S.C. Politehnica Timişoara S.A., în condiţiile în care finanţarea structurilor sportive de drept privat din bugetele publice era limitată la entităţile fără scop lucrativ, în condiţiile în care S.C. Politehnica 1921 Ştiinţa Timişoara & Invest S.A, devenită ulterior S.C. Politehnica Timişoara SA, era organizată ca societate pe acţiuni.
 

Sursă: Mediafax
×
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close