Antena 3 CNN Actualitate Fostul procuror Angela Nicolae, arestată după ce a vorbit despre Morar şi Kovesi

Fostul procuror Angela Nicolae, arestată după ce a vorbit despre Morar şi Kovesi

Fostul procuror Angela Nicolae, arestată după ce a vorbit despre Morar şi Kovesi
Sursa foto: Foto: luju.ro
04 Sep 2014   •   17:21

Fosta procuroare de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Angela Nicolae a fost arestată pentru că încălcat controlul judiciar, după ce şi-a şi-a exprimat opiniile în spaţiul public.

Instanţa supremă a înlocuit măsura controlului judiciar dispus faţă de fostul procuror al Parchetului instanţei supreme Angela Nicolae, judecat pentru corupţie în dosarul privind evaziune fiscală cu produse animale, şi a luat faţă de aceasta măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
 
În 27 mai, măsura arestului preventiv a fost înlocuită de judecătorii ICCJ cu arestul la domiciliu pe o durată de 30 zile, respectiv până în 25 iunie.
   
La termenul din 20 iunie, instanţa de fond a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura preventivă mai uşoară a controlului judiciar.

Anchetatorii DNA au cerut arestarea femeii după ce aceasta "s-a plasat, începând cu 15 iunie, în spaţiul public virtual şi, într-un mod agresiv ca limbaj scris, şi-a făcut apărări, a invocat excepţii şi cereri în acest cadru pe care şi l-a ales, altul decât cel legal procesual".

"Nicolae Eugenia Angela, la câteva zile după ce a beneficiat de punerea în libertate, succesiv, prin înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu (27.05.2014), apoi cu controlul judiciar(20.06.2014) tocmai în considerarea situaţiei sale personale, de familie, în considerarea cererii sale de a se îngriji de sănătatea fiilor săi şi pentru a-şi pregăti apărarea, în loc să respecte obligaţiile impuse de instanţa supremă de fond şi să aibă o conduită procesuală demnă, să-şi pregătească apărarea, aşa cum a motivat fiecare cerere pe care a formulat-o pentru judecarea sa în libertate, s-a plasat, începând cu 15.06.2014, în spaţiul public virtual şi, într-un mod agresiv ca limbaj scris, şi-a făcut apărări, a invocat excepţii şi cereri în acest cadru pe care şi l-a ales, altul decât cel legal procesual", se arată în comunicatul DNA.

Angela Nicolae a denunţat abuzurile procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi,
într-un interviu acordat luju.ro, în 2 august 2014.

×
Parteneri
Imagini spectaculoase în România - Aurora boreală surprinsă în Bacău
x close