Antena 3 CNN Actualitate Fusta scurtă şi rochiile mulate vor fi interzise în Parlament. Iată prevederile noului Cod de Conduită

Fusta scurtă şi rochiile mulate vor fi interzise în Parlament. Iată prevederile noului Cod de Conduită

Fusta scurtă şi rochiile mulate vor fi interzise în Parlament. Iată prevederile noului Cod de Conduită
Sursa foto: Foto: writtentessa.wordpress.com
de S.T.    |    16 Oct 2013   •   14:12

Fusta scurtă şi rochiile mulate vor fi interzise în Parlament, iar sacoul şi cravata vor devenii ţinute obligatorii. Sunt doar câteva dintre prevederile noului Cod de Conduită.

Mai mult, aleşii vor fi obligaţi să dea socoteală pentru vizitele din străinătate, plătite din banii Parlamentului.

Prevederile noului Cod de Conduită pentru parlamentari:

- fusta şi rochiile scurte vor fi interzise la şedinţele din plen
- sacoul şi cravata vor deveni ţinute obligatorii în Parlament
- parlamentarii trebuie să devină  "exemple pentru ceilalţi cetăţeni"
- parlamentarii vor trebui "să se supună regulilor de conduită civilizată sau de curtoazie, abţinându-se îndeosebi de la adoptarea unor atitudini sau de la utilizarea unor expresii de natură înjurioasă, ofensatoare sau jignitoare"
- parlamentarii vor fi obligaţi să dea socoteală pentru vizitele efectuate în străinătate, plătite din banii Parlamentului.

Codul de Conduită al Parlamentarilor va fi gata până pe 21 octombrie.


×
Parteneri
Avertizare meteo ANM de vreme rea! 18 județe vizate de Cod galben
x close