Senatorul PSD Gabriela Firea declară că va susţine o propunere legislativă pentru includerea în proiectele viitoarelor lăcaşuri de cult a unor spaţii pentru after school şi şcoală de duminică, informează Mediafax.
Ea precizează, într-un comunicat, că a avut "bucuria şi privilegiul de a participa, în ultimele zile, la două evenimente încărcate de spiritualitate - Sărbătoarea Sf. Cuvioase Parascheva de la Iaşi şi oficierea Sfântei Liturghii de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la Catedrala din Voluntari, care poartă Hramul Sfintei Parascheva, ocrotitoarea oraşului".
"Am fost impresionată de numărul mare al credincioşilor prezenţi la fiecare dintre aceste evenimente, dovadă a rolului extraordinar de important pe care îl are credinţa în sufletul românilor. Dar, mai ales, am fost bucuroasă să constat că se aflau acolo mulţi copii şi tineri. Ei mi-au reamintit de pelerinajele pe care le-am făcut în copilărie alături de familia mea, de entuziasmul cu care aşteptam să mergem împreună la Liturghie, de seriozitatea cu care ascultam învăţăturile despre credinţă ale bunicii", afirmă Firea.
Senatorul PSD Gabriela Firea anunţă că a decis să se implice, alături de reprezentanţi ai bisericii şi ai societăţii civile, în realizarea unei propuneri legislative de modificare a legislaţiei din domeniul cultelor.
"Concret, iniţiativa noastră vizează includerea în proiectele viitoarelor lăcaşuri de cult a unor spaţii pentru after school şi şcoala de duminică. În cazul bisericilor existente, astfel de spaţii vor putea fi construite în apropiere. Este un demers cu atât mai important cu cât ştim cu toţii cât de multe sunt problemele, provocările şi dificultăţile din domeniul educaţiei din România. Iar aceste obstacole se reflecta direct asupra copiilor României", afirmă Firea.