Antena 3 CNN Actualitate Gestul făcut de medicii din Satu Mare pentru răniţii din Colectiv

Gestul făcut de medicii din Satu Mare pentru răniţii din Colectiv

Gestul făcut de medicii din Satu Mare pentru răniţii din Colectiv
02 Noi 2015   •   16:37

Spitalul Județean Satu Mare a trimis la spitalele din București circa 3,5 tone de soluție de hemofiltrare solicitată pentru răniții incendiului de la clubul Colectiv din București, transmite Agerpres
Președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef, a declarat luni, într-o conferință de presă, că s-a solicitat sprijin pentru o substanță existentă pe stoc, ce a și fost trimisă cu o autospecială a pompierilor.

"A fost extraordinar cum s-a mobilizat toată țara. Am răspuns și noi la această mobilizare.

Ni s-a solicitat sprijin și prin intermediul Spitalului Județean am dat acel sprijin și prin intermediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență am trimis un stoc de soluție de hemofiltrare la București cu un camion ISU.

Acest lucru s-a întâmplat sâmbătă noaptea, e vorba de 310 cutii, 620 de pungi a câte 5 litri, 3,5 tone de soluție. Eu cred că este un gest de normalitate ca fiecare să încercăm să sprjinim în momentul de față la recuperarea victimelor.

Vreau să fac și un apel, toți cei care putem să ne implicăm în a dona sânge, vreau să-i îndemn pe locuitorii județului Satu Mare ca fiecare dintre noi să încercăm să facem ceva pentru aceste familii îndurerate, pentru victimele care se zbat între viață și moarte", a spus președintele CJ.

Ștef a precizat că dacă se va solicita, Consiliul Județean va aloca și fonduri pentru achiziția de materiale sanitare.



×
Subiecte în articol: Club Colectiv
Parteneri
Incendiu puternic într-o parcare plină cu TIR-uri, la Timişoara!
x close