Antena 3 CNN Actualitate Gestul ruşinos făcut de cinci profesori în timpul examenului de titularizare

Gestul ruşinos făcut de cinci profesori în timpul examenului de titularizare

Gestul ruşinos făcut de cinci profesori în timpul examenului de titularizare
Sursa foto: Foto: www.capitalfm.co.ke
30 Iul 2013   •   20:27
Cinci profesori din Constanţa au fost eliminaţi, marţi, în timpul susţinerii probei scrise de la examenul de titularizare în unităţile de învăţământ preuniversitar. Dascălii au fost prinşi în timp ce încercau să copieze, informează Mediafax.

"Din totalul celor 1.033 de candidaţi prezenţi în sălile de concurs, cinci candidaţi au fost eliminaţi din examen pentru fraudă şi tentativă de fraudă, fiind găsite asupra lor telefoane mobile, notiţe şi însemnări, iar alţi 104 candidaţi s-au retras din examen din motive personale", a precizat purtătorul de cuvânt al ISJ Constanţa, Ancuţa Ciobanu.

Potrivit metodologiei, "candidatul care se retrage din proprie iniţiativă poate solicita anularea lucrării, pe baza unei declaraţii, şi părăseşte sala după cel puţin o oră de la deschiderea plicului cu subiecte. În acest caz, lucrarea scrisă nu este evaluată, iar în statistici candidatul respectiv se consideră retras, cu dreptul de a se înscrie în sesiunea imediat următoare, conform prevederilor legale".

În schimb, candidaţii eliminaţi pentru fraudă şi tentativă de fraudă nu vor fi repartizaţi pe posturile didactice în anul şcolar 2013 – 2014.

Calendarul de organizare şi desfăşurare a concursului de ocupare a posturilor şi catedrelor didactice vacante ori rezervate în unităţile de învăţământ preuniversitar prevede obţinerea notei minime 7 de către candidaţi pentru a se titulariza.

 

×
Parteneri
Avertizare meteo ANM de vreme rea! 18 județe vizate de Cod galben
x close