Antena 3 CNN Actualitate Gestul stupid al lui Flavius Nedelcea. Purta tehnică de la DNA care a filmat când îl avertiza pe Ion Mocioalcă: “Am cameră”

Gestul stupid al lui Flavius Nedelcea. Purta tehnică de la DNA care a filmat când îl avertiza pe Ion Mocioalcă: “Am cameră”

A.E.D.
4 minute de citit Publicat la 22:27 19 Sep 2025 Modificat la 22:28 19 Sep 2025
Colaj 2 poze in care apar Flavius Nedelcea şi Ion Mocioalcă
Flavius Nedelcea, fost secretar de stat la Economie şi Ion Mocioalcă, vicepreședintele Curții de Conturi. Sursa foto: Agerpres

Au apărut noi în cazul lui Flavius Nedelcea, secretarul de stat în cadrul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, reţinut vineri pentru instigare la abuz în serviciu. Dragoş Boţa, jurnalist de investigaţii Antena 3 CNN, a declarat vineri seara, în cadrul emisiunii "Exces de Putere", că dosarul deschis pe numele lui Nedelcea este unul de tip piramidă şi, după ce procurorii DNA au ajuns la el, a vrut să colaboreze cu ei. Însă, chiar în ziua în care îi era organizat un flagrant preşedintelui Curții de Conturi, Ion Mocioalcă, Flavius Nedelcea a făcut o greşeală crucială. "A scris un mesaj pe telefon: «Am cameră», a arătat ecranul lui Mocioalcă şi, nefiind antrenat cu camere, în momentul în care a întors telefonul să-l lase în jos, imaginea, mesajul a rămas pe înregistrarea celor de la DNA", a explicat jurnalistul de investigaţii Antena 3 CNN.

Flavius Nedelcea făcea demersurile pentru Ion Mocioalcă şi protejatul său

Numele lui Ion Mocioalcă, fost baron PSD și actual vicepreședinte al Curții de Conturi, apare în dosarul deschis de cei de la DNA pentru Flavius Nedelcea, secretarul de stat în cadrul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.

"E un dosar construit în piramidă. Totul a plecat de la un denunţ formulat de şefa de la Protecţia Consumatorului care era pe funcţie în urma unui concurs încă din 2014, dacă am am înţeles eu bine, la nivel local. A fost chemată la Bucureşti de către şefii ANPC şi i s-a cerut să plece de pe funcţie, femeia a refuzat, a înregistrat şi discuţia, pentru că erau deja presiuni, s-a depus denunţul la DNA Timişoara. Acolo s-a lucrat – evident, existau indicii că sunt fapte penale"a declarat Dragoş Boţa, jurnalist de investigaţii Antena 3 CNN, în cadrul ediţiei de vineri a emisiunii "Exces de Putere".

Ulterior, Dragoş Boţa a mai făcut următoarele dezvăluiri: "S-a ajuns la cei doi şefi din ANPC – preşedintele interimar şi directorul general al ANPC, care, la momentul în care au fost ridicaţi de către anchetatori, a ales să colaboreze unul dintre ei. Aşa s-a ajuns până la... pentru că existau indicii legate de Nedelcea – de influenţa pe care a făcut-o, pentru că, de fapt, povestea a plecat de la faptul că această doamnă trebuia să fie schimbată din funcţie cu un apropiat al unui alt celebru personaj şi o să-i spun numele mai încolo, prin domnul Nedelcea s-a ajuns...".

Flavius Nedelcea era agentul de influenţă pentru a fi schimbată doamna şi înlocuită cu altcineva, care era în Protecţia  Consumatorului de relativ recent timp şi care era un fost preot.

"Da, să fie înlocuită cu cineva care era în Protecţia  Consumatorului de relativ recent timp şi care era un fost preot, din ce ştim", a mai spus Dragoş Boţa, jurnalist de investigaţii Antena 3 CNN, în cadrul ediţiei de vineri a emisiunii "Exces de Putere".

"Când Nedelcea a fost ridicat, si-a recunoscut fapta si a ales să colaboreze pt că era... domnul Mocioalcă, actualul vicepreşedinte al Curţii de Contuir, căci, de acolo plecase, se pare, ordinul şi dorinţa... şi aici intervine faza zilei. Domnul Nedelcea a ales sa colaboreze, evident că a dat o declaraţie în care recunoştea fapta. A ales să colaboreze cu cei de la DNA. Conform procedurii, e  fost cablat...  cu cameră video, cum se face, pentru că trebuie să ai probe când te duci în faţa unui judecător. Numai că, în momentul în care s-a dus să se întâlnească cu şeful său, cu dl. Mocioalcă,... a încercat o manevră. Şi manevra a fost în felul următor: a scris un mesaj pe telefon: «Am cameră», i l-a arătat, a arătat ecranul lui Mocioalcă, numai că, necalculând şi nefiind antrenat cu camere şi aşa... în momentul în care a întors telefonul să-l lase în jos, imaginea, mesajul a rămas pe... înregistrarea celor de la DNA", a mai afirmat Dragoş Boţa. 

 Oficialii de la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au transmis un comunicat în care au precizat că vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (A.N.P.C.), Sebastian Ioan Hotca, şi director general al Direcției Generale de Control și Supraveghere Piață din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (A.N.P.C.), Anghel-Silviu Paul au fost puşi sub control judiciar pentru 60 de zile.

Flavius Nedelcea – eliberat din funcţie

Doi noi secretari de stat au fost numiţi la Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, potrivit unor decizii publicate vineri în Monitorul Oficial, potrivit Agerpres.

Este vorba despre Viorel Băltăreţu (USR) şi Iulian Cosmin Mărgeloiu. Totodată, au fost eliberaţi din funcţie secretarii de stat de la Economie Flavius Constantin Nedelcea şi Cristina Breşug.

Flavius Constantin Nedelcea a fost reţinut vineri de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu. Potrivit DNA, el este cercetat pentru pentru comiterea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Potrivit unor alte decizii semnate vineri de premier, Marius Viorel Poşa se eliberează din funcţia de subsecretar de stat la Ministerul Economiei şi este numit Marius-Andrei Miftode (USR).

Marius Viorel Poşa a fost numit la Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului în martie, printr-o decizie a premierului de la acea dată, Marcel Ciolacu. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close