Antena 3 CNN Actualitate Geza Molnar, epidemiolog: ”Vaccinarea a 70% din populația globului nu va fi realizată niciodată”

Geza Molnar, epidemiolog: ”Vaccinarea a 70% din populația globului nu va fi realizată niciodată”

Geza Molnar, fost președinte al Societății Române de Epidemiologie, consideră că pragul de vaccinare de 70% din populația globului nu va fi atins niciodată și că în campania de vaccinare din România nu sunt respectate anumite protocoale medicale.

Geza Molnar, epidemiolog: ”Vaccinarea a 70% din populația globului nu va fi realizată niciodată”
de Adelina Miron    |    04 Aug 2021   •   08:46

”COVID-19 este o boală care are o mortalitate aparentă în întreaga lume de 3,2. Și spun aparentă pentru că nu se cunoaște în mod real câte infecții au existat și se calculează la numărul de infecții cunoscute. Pornind de la acest lucru, vaccinarea a 70% din populația globului nu va fi realizată niciodată.

În schimb, călărirea, ca să spun așa, neacademic, pe populație și impunerea cu diferite reglementări absolut neconstituționale, neetice și imorale, fără nicio discuție pune problema unei dictaturi”, a declarat profesorul Molnar, în cadrul dezbaterii Coaliției pentru Apărarea Statului de Drept.

Epidemiologul susține că vaccinarea anti-COVID-19 în România se face fără respectarea anumitor proceduri medicale, precum informarea despre particularitățile medicale ale pacientului.

„Nu sunt antivaccinist, dar în schimb sunt adeptul vaccinării corecte, pe bază de indicație și recomandare medicală personalizată și cu acceptarea informată a persoanei supuse acestui act medical. Noi, în România, la ora actuală, am scos practic vaccinarea din sfera medicală, completamente.

Nici măcar cele 15 minute sub observație nu se mai îndeplinesc, și vorbim aici de vaccinările cu caravanele, în autoturisme. Nu spun să nu vă vaccinați. Cine dorește să o facă. Dar aș vaccina, dacă aș fi vaccinatorul dvs, așa încât să vă cunosc sub aspectul vieții, al patologiei dvs., al comportamentului dvs, al mobilității dvs sociale și să am posibilitatea să vă zic dacă trebuie să vă vaccinați cu ARN mesager, sau cu vehiculantul adenoviral sau cu vaccinul corpuscular inactivat, care se întinde pe mai multe paliere de răspuns imunologic antiviral”, a declarat fostul președinte al Societății Române de Epidemiologie.
 

×
Subiecte în articol: vaccinare epidemiolog Geza Molnar
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close