Antena 3 CNN Actualitate Gitenstein: Desfăşurarea unui referendum care nu este în concordanţă cu Constituţia, inacceptabilă

Gitenstein: Desfăşurarea unui referendum care nu este în concordanţă cu Constituţia, inacceptabilă

Gitenstein: Desfăşurarea unui referendum care nu este în concordanţă cu Constituţia, inacceptabilă
Sursa foto: Foto: Intact Images
11 Iul 2012   •   17:40

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, consideră inacceptabilă desfăşurarea referendumului din 29 iulie după o legislaţie care nu este în concordanţă cu Constituţia, deoarece acest lucru ar provoca "intenţionat o criză constituţională foarte periculoasă", informează Mediafax.

"Prim-ministrul Ponta a solicitat Parlamentului României să convoace rapid o sesiune extraordinară pentru a adapta legislaţia referitoare la referendumul din 29 iulie conform recentei hotărâri a Curţii Constituţionale. Preşedinţii ambelor Camere ale Parlamentului ar trebui să acţioneze fără întârziere în acest sens. Prim-ministrul are absolută dreptate că este inacceptabilă desfăşurarea unui referendum care pare în neconcordanţă cu prevederile Constituţiei. Acest lucru ar provoca intenţionat o criză constituţională foarte periculoasă", afirmă ambasadorul Gitenstein într-un comunicat transmis agenţiei.

De asemenea, ambasadorul SUA arată că atât prim-ministrul, cât şi preşedintele interimar i-au repetat angajamentul lor public de a respecta toate deciziile Curţii Constituţionale.
   
"Prim-ministrul Victor Ponta a confirmat acest angajament solicitând Parlamentului să acţioneze. Sunt încrezător că preşedintele interimar Crin Antonescu va face acelaşi lucru semnând o lege a referendumului în concordanţă cu hotărârea Curţii Constituţionale imediat ce aceasta ajunge pe biroul său", adaugă Gitenstein.
   
Totodată, el consideră că "dacă devine evident că Parlamentul nu doreşte sau nu se poate reuni şi acţiona imediat, atunci Guvernul ar trebui să ia măsurile care sunt de competenţa sa pentru a se asigura că organizarea şi desfăşurarea referendumului sunt în deplină concordanţă cu recenta decizie a Curţii Constituţionale privind referendumul".
   
Curtea Constituţională a decis, marţi, că legea prin care s-au făcut modificări la articolul 10 din Legea referendumului este constituţională, în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.
   
Premierul Victor Ponta a anunţat, în şedinţa de miercuri a Guvernului, că a trimis preşedinţilor celor două camere al Parlamentului o scrisoare în care propune convocarea unei sesiuni extraordinare în care să coreleze toate textele de legi privind referendunul cu decizia Curţii Constituţionale.
   

×
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close