Antena 3 CNN Actualitate Gordon DEZVĂLUIE ce a vorbit cu Băsescu. Vezi transcriptul discuţiei cu jurnaliştii

Gordon DEZVĂLUIE ce a vorbit cu Băsescu. Vezi transcriptul discuţiei cu jurnaliştii

Gordon DEZVĂLUIE ce a vorbit cu Băsescu. Vezi transcriptul discuţiei cu jurnaliştii
Sursa foto: Foto: Mediafax
16 Aug 2012   •   15:31

Transcriptul discuţiei între Traian Băsescu şi asistentul lui Hillary Clinton, Philip Gordon, şi alţi jurnalişti români în care oficialul american declară că i-a solicitat preşedintelui suspendat să încerce să coabiteze  cu Guvernul, în cazul în care se va întoarce la Cotroceni, a fost publicat de Departamentul de Stat al SUA, scrie Ghimpele.ro.

La întrebarea cum priveşte relaţia dintre Traian Băsescu şi USL, oficialul a recunoscut că au fost discutate „mai multe scenarii, inclusiv cel al reîntoarcerii, în urma unei decizii a Curţii Constituţionale”.

”I-am solicitat – așa cum am cerut tuturor – să respecte statul de drept și, în măsura posibilului, să colaboreze în mod pragmatic cu guvernul”, a declarat Gordon.

”Nimeni nu se așteaptă ca acești rivali politici să fie cei mai buni prieteni, să formeze o coaliție și să coopereze fericiți împreună, dar așteptăm de la ei să colaboreze în cadrul structurilor constituționale și să lucreze împreună în interesul populației și al parteneriatului nostru”, a mai adăugat Philip Gordon

Asistentul lui Hillary Clinton a ţinut să precizeze că există mai multe ”proiecte comune” care nu ar trebui să fie subiectul partizanatului politic. ”Vreau să cred că liderii din toate părțile spectrului (politic) doresc ca economia să se redreseze, doresc ca parteneriatul NATO și cel cu SUA și scutul antirachetă să meargă înainte, doresc să existe securitate energetică”, a spus oficialul american, care le-a reamintit politicienilor români că și în SUA au existat cazuri de coabitare.

”Destul de des avem coabitare între liderii executivi și cei legislativi care nu sunt întodeauna cei mai buni prieteni, cu aceeași agendă, dar care colaborează în cadrul structurilor constituționale și asta l-am încurajat să facă (n.r. – pe Traian Băsescu), dacă va reveni ca președinte”, a afirmat Philip Gordon.

×
Parteneri
Hidroelectrica a anunţat perioada în care se transmite indexul în mai 2024
x close