Antena 3 Actualitate Guvernul Dăncilă sare în ajutorul agricultorilor afectați de vremea rea

Guvernul Dăncilă sare în ajutorul agricultorilor afectați de vremea rea

08 Mai 2019   •   12:51
Guvernul Dăncilă sare în ajutorul agricultorilor afectați de vremea rea
Sursa foto: foto: Facebook - Ministerul Agriculturii

Guvernul vine în întâmpinarea agricultorilor tot mai afectați de fenomenele meteo extre din ultima vreme.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale anunță că în perioada 1 aprilie 2019 - 30 noiembrie 2019, este deschisă sesiunea de primire a proiectelor pentru Sm 17.1 - Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor!

În contextul în care natura devine din ce în ce mai imprevizibilă, această submasură vă poate ajuta să vă asigurați mai ușor culturile agricole de primăvară, anunță instituția condusă de Petre Daea.
 
Sprijinul public nerambursabil este de :
- 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătită efectiv de către fermier, în cazul fermelor mici cu dimensiunea economică până la 11.999 SO;
sau
- 55% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătită efectiv de către fermier, în cazul fermelor cu dimensiunea economică mai mare sau egală cu 12.000 SO.

Eforturi de combatere a căderilor de grindină

Anunțul Guvernului apare în contextul în care mai multe zone ale țării au fost afectate de fenomene extreme meteo, printre care căderi de grindină.

De altfel, extinderea sistemului naţional antigrindină şi de stimulare a precipitaţiilor, evitarea pierderilor de producţie prin calamitare, stimularea precipitaţiilor în zonele aride şi în perioadele critice privind consumul de apă pentru plante, prin operaţionalizarea celor trei centre de comandă, Muntenia, Moldova şi Transilvania şi punerea în stare de funcţionare a celor şapte unităţi de combatere Prahova, Moldova 1 Iaşi, Moldova 2 Vrancea, Mureş, Timiş, Oltenia, Maramureş, a fost una dintre prioritățile Guvernului. Astfel, în 2018 au fost date în exploatare 60 de puncte de lansare ce acoperă 870 mii hectare, în 2019 – în construcție încă 65 puncte de lansare noi, în județele din sud, sud-vest și vest. Suprafața protejată a crescut de la 500 mii ha in 2017 la 870 ha la începerea campaniei din acest an urmând ca in final să ajungă la 1,2 milioane hectare în 2019

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close