Meteorologii anunță că vremea va fi deosebit de rece până la mijlocul săptămânii. Astfel, până miercuri, Bucureștiul se află sub informare de vreme „deosebit de rece”, informează Administrația Națională pentru Meteorologie (ANM).
Marți dimineață s-au înregistrat -18 grade la Roșiorii de Vede, -17 la Alexandre, -15 la Zimnicea, Giurgiu, Turnu Măgurele, Slatina și Târgoviște.
La București Băneasa s-au înregistrat marți dimineață -14 grade.
Temperaturi scăzute, de -14 grade, au fost și la Oltenița, Videle, Titu și Caracal.
Marți și miercuri, vremea va fi rece și geroasă în Moldova, Oltenia, estul și sud-estul Transilvaniei și local în Muntenia și Dobrogea.
Cerul va avea înnorări temporare și va ninge slab pe arii restrânse la munte, în Maramureș, Transilvania, nordul Olteniei și al Munteniei. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în sudul Banatului și pe litoral. Temperaturile minime se vor încadra în general între -16 și -2 grade. Pe alocuri se va forma ceață asociată cu depunere de chiciură.
Marți seara și miercuri dimineața, la București minimele vor ajunge la -8 grade Celsius.
ANM: De miercuri, vremea începe să se încălzească
ANM a emis o atenționare de cod galben de temperaturi deosebit de scăzute și ger, valabilă până miercuri dimineața în peste jumătate de țară. De joi, vremea se va încălzi brusc, temperaturile vor fi pozitive chiar şi în timpul nopţii, iar meteorologii avertizează asupra fenomenului de topire a zăpezilor şi la formarea poleiului.
Valorile termice vor crește în majoritatea zonelor, însă în regiunile extracarpatice vremea se va menține deosebit
de rece, iar dimineața va fi geroasă în Moldova, Oltenia, estul și sud-estul Transilvaniei și local în Muntenia și
Dobrogea, se arată în prognoza ANM pe următoarele 7 zile.
Cerul va avea înnorări temporare și vor fi precipitații slabe, mai ales ninsori local la munte și în nord
vestul Moldovei, mixte în Maramureș și în Transilvania și predominant sub formă de ploaie în Banat și Crișana.
Temperaturile maxime se vor situa între -9 grade în nordul Moldovei și 8 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime vor fi cuprinse între -10 și 5 grade. Mai ales dimineața pe alocuri va fi ceață asociată cu depunere de chiciură.
De miercuri, vremea începe apoi să se încălzească în București și în restul țării. După ce vor fi temperaturi peste normele perioadei, în majoritatea zonelor țăriii, meteorologii ANM se așteaptă apoi la o nouă răcire a vremii.