Antena 3 CNN Meteo Vreme deosebit de rece în România. Cod galben de ger în jumătate de țară. Frigul ține câteva zile, după care vremea se schimbă brusc

Vreme deosebit de rece în România. Cod galben de ger în jumătate de țară. Frigul ține câteva zile, după care vremea se schimbă brusc

R.M.
2 minute de citit Publicat la 11:17 02 Feb 2026 Modificat la 11:59 02 Feb 2026
profimedia-0407679564
Vremea va fi geroasă până miercuri. Foto: Profimedia Images

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenționare Cod galben de temperaturi deosebit de scăzute și ger, valabilă până miercuri dimineața în peste jumătate de țară, notează Agerpres. De joi, se încălzeşte brusc, temperaturile vor fi pozitive chiar şi în timpul nopţii, iar meteorologii avertizează asupra fenomenului de topire a zăpezilor şi la formarea poleiului. În luna februarie vremea va fi schimbătoare, cu episoade influenţate de mase de aer rece dinspre nord şi nord-est, dar şi de activitatea ciclonică cu aer mai cald, dinspre sud şi vest.

Potrivit ANM, în Moldova, Dobrogea, Oltenia, Muntenia, estul și sud-estul Transilvaniei, vor fi temperaturi deosebit de scăzute (în medie, cu 7...9 grade mai mici decât cele normale datei), cu valori maxime ce se vor încadra între -9 și -3 grade, mai mici în nordul Moldovei, până spre -15 grade, unde gerul va persista și pe parcursul zilei.

Noaptea va fi ger, astfel că temperaturile minime se vor încadra între -20 și -8 grade.

De altfel, până miercuri, vremea va fi deosebit de rece, cu precădere în regiunile extracarpatice, geroasă în timpul dimineților și nopților, la început în Moldova, apoi și în Dobrogea, estul și sud-estul Transilvaniei, în Muntenia și Oltenia și izolat în sudul Banatului, arată o informare meteo.

Vremea în București

În București, vremea va fi deosebit de rece  în primele două zile ale acestei săptămâni, iar temperatura maximă nu va depăși minus 4 grade pe parcursul zilei de luni.

Cerul va fi mai mult noros și mai ales pe parcursul zilei va ninge slab (în jurul a 1 cm). Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de -9...-7 grade.

Marți, cerul va avea înnorări temporare, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de -2...0 grade, iar cea minimă de -8...-6 grade. 

De joi, încălzire bruscă, temperaturi pozitive şi topire a zăpezilor

ANM avertizează că de joi vremea se încălzește brusc. Directorul ANM, Florinela Georgescu, avertizează asupra acestui „proces de încălzire”, care va avea ca efect precipitaţii lichide, combinate cu topirea destul de rapidă a zăpezii, dar şi a unor episoade cu polei. 

Potrivit directorului ANM, este „puţin probabil” ca actualul episod de vreme deosebit de rece să fie şi ultimul din această lună.

„Mai degrabă probabilitatea rămâne pentru schimbări în regimul termic şi chiar al precipitaţiilor, o dată la trei-patru zile, pentru că circulaţia la nivelul continentului european este una foarte activă. Suntem în continuare influenţaţi atât de masele de aer rece dinspre nord şi nord-est, dar şi de activitatea ciclonică cu aer mai cald, dinspre sud şi vest”, a declarat Georgescu, potrivit News.ro.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close