Antena 3 CNN Actualitate Ion Iliescu: Avem tot dreptul să fim mândri de Revoluţia Română

Ion Iliescu: Avem tot dreptul să fim mândri de Revoluţia Română

Ion Iliescu: Avem tot dreptul să fim mândri de Revoluţia Română
Sursa foto: Foto: Agerpres
21 Dec 2016   •   20:34

Ion Iliescu afirmă că evenimentele din 16 - 22 decembrie 1989, pornite ca o revoltă populară, s-au transformat într-o veritabilă revoluţie, de care românii au tot dreptul să fie mândri.

"Azi se împlinesc 27 de ani de la un moment definitoriu din istoria României, un moment de demnitate şi curaj, de solidaritate al poporului român. Căderea regimului ceauşist, o dictatură personală, care a făcut imposibilă o schimbare paşnică la nivel politic şi economic, este simbolul căderii 'comunismului' în Estul Europei. Cred că noi toţi ne-am schimbat în aceşti ani scurşi de la evenimentele din 16 - 22 decembrie 1989. Evenimente care, prin consecinţele lor, chiar dacă au pornit ca o revoltă populară, s-au transformat într-o veritabilă revoluţie, de care avem tot dreptul să fim mândri. Cu trecerea timpului, sper eu, vom vedea mai clar şi fără clişeele cu care încă judecă unii Revoluţia Română, ce lucru important am făcut în acele zile şi cât de mult am înfăptuit de atunci", afirmă fostul preşedinte, într-un articol postat pe blogul său.

El aminteşte că în ultimele trei decenii nimeni nu a avut "o baghetă magică", pentru a se trece în câteva secunde de la economia planificată la cea de piaţă, de la un regim totalitar cu partid unic la democraţie şi pluralism politic.

"Nimeni n-a avut o baghetă magică, în aşa fel încât în câteva secunde să trecem dintr-o dimensiune în alta, de la economia centralizată şi planificată la economia de piaţă, de la regimul totalitar cu partid unic la democraţie şi pluralism politic. Nu, tot ceea ce am împlinit a însemnat muncă, sacrificii, uneori suferinţă, aşa cum de suferinţă şi de sacrificii a fost nevoie pentru a ne despărţi de regimul ceauşist. Nu tot ce am trăit în comunism a fost rău, nu tot ce trăim acum este bine. Acum însă avem ceva în plus: libertatea de a schimba ceea ce este rău. Depinde de noi să folosim această libertate, şi, din nou solidari, ca în decembrie 1989, să schimbăm ceea ce trebuie schimbat, cu instrumentele politice pe care ni le pune la îndemână democraţia", arată Iliescu.

El adaugă că democraţia, ca sistem politic, nu trebuie idealizată, i se cunosc limitele, dar românii trebuie să ştie că, fără ea, "sacrificiile celor care au luptat pentru libertate în decembrie 1989 ar fi inutile".

"Nu idealizăm democraţia, ca sistem politic, ştim ce limite are, dar ştim şi că, fără ea, sacrificiile celor care au luptat pentru libertate în decembrie 1989 ar fi inutile. Din respect pentru sacrificiul lor şi în semn de omagiu, trebuie să facem astfel încât democraţia să rămână starea normală a sistemului politic românesc", subliniază Ion Iliescu.

Totodată, el menţionează că Revoluţia Română trebuie să îi unească pe români, nu să ducă la dezbinare.

"În aceşti 27 de ani ne-am atins câteva mari obiective strategice, în special prin aderarea la Uniunea Europeană şi la NATO. Acum avem o altă bătălie de dus, pentru o viaţă mai bună pentru toţi românii: modernizarea instituţională şi dezvoltarea durabilă, în plan economic şi social. Este prea multă sărăcie în ţară, avem probleme în sistemele de educaţie, sănătate, protecţie socială. Nu vom realiza nimic din ceea ce ne-am propus dacă nu vom fi uniţi, dacă nu vom folosi inteligent munca şi gândirea tuturor românilor. Revoluţia Română trebuie să ne unească, nu să ne dezbine. Să ne înclinăm în faţa tuturor celor care, în agitatul secol XX, au purtat lupta cu regimurile totalitare care, din păcate, au marcat viaţa românilor atât de multă vreme. Fiecare, în felul său, şi-a iubit ţara şi a făcut supremul sacrificiu pentru binele ei", concluzionează fostul preşedinte în mesajul său.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Ion Iliescu Revolutia romana
Parteneri
Zboruri comerciale, bruiate de ruşi inclusiv în spaţiul aerian al României
x close