×
Antena 3 S.A. utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.antena3.ro. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.antena3.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.Antena3.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

În Premieră - Copilărie după gratii

24 Iun 2019   •   20:14
În Premieră - Copilărie după gratii  16
Captură Antena 3

Este 27 mai 2013, Motru, județul Gorj.  E miezul nopții, iar în dispeceratul unic de urgență se dă alarma: la marginea orașului, o mașină arde violent. La fața locului ajung echipajele de intervenție. Incendiul e lichidat, perimetrul împrejmuit, iar autoturismul, inspectat în detaliu. Spre dimineață, însă, criminaliștii fac o descoperire macabră: în portbagajul epavei zac fără suflare trupurile carbonizate a două persoane, un bărbat și o femeie.  Un dublu asasinat care, la prima vedere, pare opera unor criminali în serie, de o cruzime desprinsă, parcă, dintr-un film de groază. Nimeni nu și-ar fi imaginat, că după trei zile de căutări, în fața procurorilor vor ajunge, de fapt, patru tineri, din Motru, fără antecedente penale. Trei dintre ei aveau puțin peste 18 ani și, pentru că au ucis cu sânge rece, pe următorii 25 urmau sa și-i petreacă în închisoare, condamnați pentru fapte înfiorătoare. 

Al patrulea, însă, șoca o țară întreagă. Cel care pusese la cale planul și ademenise cele doua victime în cursa fatala era, uluitor, un minor. Minorul de 17 ani de atunci se numește Bogdan Alexandru Drăgoi. Aparent, un adolescent ca toți ceilalți: dintr-o familie bună, cu note mari la școală și rezultate și mai mari la fotbal. Astăzi, mai bate mingea doar atunci când i se permite, la activitățile sportive ale închisorii. Are 22 de ani și pe ultimii cinci i-a petrecut într-o celulă a Centrului de Detenție pentru Minori de la Craiova. A fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru complicitate la omor deosebit de grav. „Îmi e dor de familie, de prieteni, de libertate. Îmi e dor de copilărie. Mi-e dor să mă joc fotbal în fața blocului, sa fac prostii, cum făceam odată, când eram mic. Mi-e dor sa fiu copilul lui mama, lui tata”, spune Bogdan.  

De cinci ani, Bogdan e doar un număr în plus la cea mai neagră și misterioasă statistică romanească: cea a delincvenței juvenile, adică, a minorilor care comit fapte penale de o gravitate de care, pur și simplu, n-ai crede ca e în stare un copil. Administrația Naționala a Penitenciarelor estimează că din 2013, de când Bogdan a ajuns în spatele gratiilor, în cele patru centre din țară destinate infractorilor cu vârste intre 14 și 18 ani, alți peste două mii de tineri ca el au fost condamnați pentru acte de violență. Dar, arata studiile, asta e doar o mică parte dintr-un fenomen despre care mult timp nu s-a știut absolut nimic și care astăzi a luat o amploare de necontrolat. Mai grav e că odată cu numărul tot mai mare al minorilor condamnați, a crescut și gradul de violență a delictelor comise de către aceștia. Iar vina, spun răspicat specialiștii, este a noastră, a tuturor. 

„Să avem curaj să ne uitam în oglinda faptului că aceste infracțiuni și delincvența de tip juvenil, tineri, adolescenți, e produsul nostru. Când o să avem curaj să realizam că avem învățământ în cap, sănătate disfuncțională, cultura, ioc, elemente de moralitate și etică, nimeni nu se mai interesează să le interiorizeze tinerilor la școală proiecția unor oportunități în activități concurențiale, unde sa iți pui inteligenta în mișcare, curajul, inițiativa, ioc, totul băltește, atunci avem ceea ce meritam. Cine neglijează delincvența juvenilă e coautor la marea infracționalitate” ne spune Tudorel Butoi, psiholog criminalist.  

„As putea spune că se poate observa un paralelism practic între creșterea infracționalității la minori cu anumite modificări în cadrul societății, știm foarte bine ca suntem o țară cu multă sărăcie, cu consum de alcool, în paralel și cu consumul de droguri, cu intrarea drogurilor în țară și clar, în mod foarte clar, cu etnobotanicile, care au fost legale o perioadă. Cazurile penale care le vedem acum la copii se pot înmulți, pentru că copiii devin adulți și delincvența juvenila se va transforma clar în delincvența adultului dacă nu se ia nicio măsură” explică Roxana Chirță, director medical Institutul de Psihiatrie Socola. 

„Aici e un cumul de factori: începând de la familie, care nu le acordă atenția: au poate serviciu,vin târziu, nu au timp sa se ocupe, mulți părinți merg pe premisa ca dacă ii dau, acolo, un ban de buzunar, el se descurca. El oferă un strigat de ajutor, însă nu întotdeauna părinții vor să-l audă  și atunci copilul își caută în altă parte răspunsul sau știu eu rezolvarea problemei cu care el se confruntă. În anturaj” ne spune și Camelia Enache,subcomisar de penitenciare și ofițer psiholog. 

Cu părinți preocupați de ziua de mâine, cu profesori care nu au știut sau nu au vrut sa înțeleagă ce se petrece cu el și cu un anturaj toxic, Bogdan s-a transformat, sub ochii tuturor, dintr-un elev cuminte și un sportiv de performanta, într-un adolescent răzvrătit și un consumator de droguri înrăit. Viața lui s-a schimbat, peste noapte, radical. S-au terminat și drogurile și banii pentru droguri. Atunci, Bogdan și alți trei prieteni ai sai au mers și mai departe și au pus la cale planul pe care îl vor regreta toată viața. Ca să facă rapid rost de "marfă", cei patru au decis sa își ademenească dealerul într-o zona de la marginea orașului. Acolo, sub pretextul ca vor sa ii achite datoria pe care o acumulaseră și sa mai și cumpere de la el droguri, l-ar fi tâlhărit, după care ar fi fugit. Prin urmare, Bogdan a luat inițiativa: a pus mana pe telefon și l-a sunat. 

"Vino în oraș, că îți dam 15 milioane plus datoria și adu-ne marfa. Prima dată a refuzat, am insistat cu telefoanele la el și seara, la 9 jumate, ne-a sunat si ne-a spus că o să vină” povestește Bogdan. Doar că planul lor a fost dat peste cap: dealerul nu venise singur, ci însoțit de o tânără de numai 19 ani, iar tâlhăria s-a transformat în dublă crimă. Și, ca sa își ascundă urmele, au băgat cadavrele în portbagajul mașinii și i-au dat foc. „Greșeala mea a fost când am fost de acord cu ei, sa-l chemam în oraș și sa ma duc eu sa ma întâlnesc cu el.” zice Bogdan.  Doar ca astăzi, astfel de greșeli ca ale lui Bogdan au devenit din ce în ce mai numeroase în România.

În 2018, potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație, 741 minori au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni contra persoanei, adică omor calificat, ucidere din culpă, înlesnirea sinuciderii, loviri sau alte violențe, vătămare corporală, vătămare corporală din culpă, viol și multe altele. Este cel mai mare număr din 2009 și până în prezent. Și mai grav, spun specialiștii, toți acești tineri au în spate un istoric infracțional care a început la vârste fragede. Însa nimeni, dar absolut nimeni, nici primăria, nici școală, nici protecția copilului și nici măcar familia, nu s-au interesat de problemele lor.

„Dacă ne uităm la cei care comit fapte foarte grave, nu sunt la prima abatere. După părerea mea, în momentul în care încearcă sa spargă o mașina sau fură un telefon mobil din mâna cuiva, sau pur și simplu agresează fizic inutil persoane care sunt mai slabe decât ei, copii mai mici, persoane în vârsta, e un semn clar ca va deveni un tânăr, un adolescent cu probleme”, explică Roxana Chiriță. Roxana Chiriță este directorul medical al Institutului de Psihiatrie Socola. Singurul loc din Iași unde minorii care încalcă legea sunt evaluați pentru a se decide dacă la momentul faptei aveau sau nu discernământ. Iar experienta ultimilor ani, spune ea, a îngrozit-o. Într-o singura seara, cinci minori au fost aduși de polițiști după ce au spart o locuință și au fost prinși.

Sunt atât de multi și atât de mici, încât numărul copiilor care ajung în astfel de situații în fața specialiștilor depășește cu mult numărul adulților care comit fapte similare. Mult timp, Roxana Chiriță și colegii ei s-au întrebat de ce România se afla în fața acestui fenomen al delincventei juvenile care pare de neoprit. Până într-o zi, când a realizat ca o bună parte din răspuns se afla chiar la institut, în saloanele badantelor, româncele plecate în Italia sa aibă grija de bătrâni. Ele reprezinta simbolul milioanelor de romani care au încercat sa își găsească un rost peste granițe, lănsând acasă familii dezbinate și copiii rătăciți. Căci, în timp ce ele își distrugeau sănătatea ca să agonisească un ban muncind printre străini, în România, creștea prima generație de copiii fără părinți.

„De când se vorbește despre Sindromul Italia, de când exista acest exod al mamelor în special, în străinătate, chiar dacă trimit bani, să zicem ca problema sărăciei s-ar rezolva într-o oarecare măsură, ce rămâne în urma nu se poate numi o familie. În aceasta societate, familia e înlocuită de grupul din care face parte. Copiii care ajung sa facă astfel de fapte sunt copii nesupravegheați, înseamnă ca provin din familii care nu numai ca nu ii supraveghează, aproape ca nu exista”, explică Roxana. 

Iar asta s-a întâmplat în toată România. În timp ce părinți plecau încotro vedeau cu ochii pentru câțiva bani în plus la salariu și un trai mai bun pentru copii, copiii își distrugeau viitorul. Marian Gheorghe Uță este unul dintre ei. Crescut o bună parte din timp de bunici, într-un sat din Vâlcea, mult timp din vocabularul lui au lipsit doua cuvinte elementare: mama și tata. Dar, când Marian s-a acomodat cu ei, la întoarcerea acasă, pentru el era deja mult prea târziu.  Avea 13 ani, două condamnări cu suspendare pentru furt, un anturaj care îl împinsese numai la rele și o reputație de temut la el în sat. În lipsa părinților, băiatul a renunțat la școală și a căzut în patima drogurilor. Total nesupravegheat, s-a trezit într-un labirint fără ieșire: fura ca să facă rost de droguri și se droga pentru a avea curaj sa fure.„Atât de mult îmi plăceau drogurile, încât voiam sa fac rost de bani ca sa avem din ce în ce mai mult”, mărturisește Marian. Și în acest ritm, la 13 ani a comis primul omor. Victima, un alt copil, de 12 ani. Deși l-au bănuit, anchetatorii nu au strâns suficiente probe împotriva lui Marian, iar el nu și-a recunoscut crima și a continuat șirul infracțiunilor.  Așa că, la 14 ani a atacat din nou. De aceasta dată, patroana unui magazin din sat. În urma loviturii, femeia a murit, iar Marian a fugit, din nou, de la fața locului. La câteva zile a fost prins și a recunoscut ambele fapte. A primit 15 ani de închisoare. „Singurul lucru la care ma gândesc e la părțile vătămate, la familia la care au murit victimele. Nu știu... Îmi pare rău pentru ceea ce am făcut acum, nu știu câți mă cred, nu mă cred, dar nu am cum să mai schimb ceva acum. Am fost un copil, am fost mic, am fost împins și de alții de la spate” ne spune acum Marian cu regret. 

Și se mai gândește la ceva: ca nu va mai avea niciodată șansa sa recupereze timpul pierdut cu mama lui. De când Marian a fost condamnat, femeia s-a îmbolnăvit de cancer și s-a stins. Poate nu și-ar fi pierdut nici mama, chinuită de durere și boală, și nici cei mai frumoși ani ai copilăriei, închis într-o celula, dacă și-ar fi avut părinții aproape, sa-l asculte și sa-l învețe la timp de bine sau măcar dacă atunci, la 13 ani, când fusese deja condamnat pentru furt și devenise violent, Marian ar fi primit asistență din partea statului. Doar ca statului nu i-a pasat.

Până în 14 ani, minorii nu răspund penal, prin urmare, dacă ei săvârșesc fapte grave fie ajung în sistemul de protecția a copilului, fie, pur și simplu, rămân în grija familiei. Iar dacă familia nu e lângă ei, cei mai mulți își continua activitatea infracțională. Impresionată de numărul tot mai mare de copii delincvenți și vârsta tot mai mica la care aceștia comit fapte penale, Niculina Karacsony, director adjunct al Direcției Generale pentru Asistenta Sociala și Protecția Copilului Iași a vrut sa știe cine sunt ei, de unde vin și, mai ales, când devin agresivi. Dar a realizat rapid că în România nu există niciun studiu, nicio bază de date, nicio statistică, niciun program național care sa ii aibă în evidență. Prin urmare, în 2013 s-a apucat singură de treabă și s-a înscris la doctorat doar pentru a elucida misterul. Și, în prima faza, a realizat interviuri cu absolut toți copiii sub 14 ani care săvârșiseră fapte penale și care se aflau în centrele de plasament din țară.

„Studiul a scos în evidență faptul ca ei sunt copii care debutează în tulburările lor de comportament în jurul vârstei de 10-11 ani. Sunt primele semne ale comportamentelor indezirabile, cele care nu sunt acceptate social. Sunt primele momente în care copilul începe să absenteze de la școală sau să plece din mediul școlar înainte de terminarea orelor. Sunt primele momente în care copiii mint acasă. Sunt primele momente în care copiii își fac prieteni în afara familiei și se asociază cu copii cu unele tulburări de comportament, sunt primele semne că există un risc crescut ca acești copii sa evolueze cu comportamente antisociale”, dezvăluie  Niculina. Doar că, a înțeles ulterior Niculina Karacsony, acești copii au fost neglijați total: „Din păcate, am constatat faptul ca la nivel de primarii nu există o evidență strictă pe aceste cazuri de copii cu risc crescut de infracționalitate. Erau puși la comun cu copii aflați în risc social, risc crescut de separare a copiilor de familie pe motive ca aveau absențe de la școală multiple, că înregistrau unele tulburări de comportament de care părinții se plângeau asistentului social a nu mai știau ce sa facă. Nu erau înregistrați cu acest risc și, din păcate, primăriile nu știau sa își planifice unele strategii de lucru pentru a preveni situațiile de infracționalitate în rândul acestor copii” 

Cu părinții plecați departe și autorități locale care au închis ochii, multi dintre acești copii și-au continuat traseul infracțional. Mai grav, a realizat Niculina Karacsony, este că nici la nivel județean sau național lucrurile nu stăteau mai bine. Deși puținele informații care există arată caă fenomenul delincvenței juvenile este în creștere în ultimii ani, în România nu exista nici măcar suficiente centre speciale pentru autorii de fapte penale mai mici de 14 ani, care nu răspund penal.

Doar că statul, se pare, e surd la astfel de semnale de alarma. Prin urmare, în centrele de detenție pentru minori din țară se afla copiii pe care nimeni nu i-a auzit atunci când au strigat după ajutor, sub o forma sau alta. Mulți dintre ei abia astăzi au înțeles ca au greșit. Însă pentru ei, viața nu va mai arăta la fel ca înainte niciodată. De asta e convins și Alin. După ce tatăl a plecat la munca în străinătate, viața lui a luat-o complet razna. A renunțat la școală, a început să consume alcool și la 17 ani a fost condamnat pentru omor. Doar că de când e în pușcărie, pe lângă libertate, Alin a mai pierdut. „Aveam șase luni de când eram arestat, venise la mine la vizită și mi-a murit în accident de mașină mama, fratele și cumnata. Toți trei odată. Asta e cel mai greu lucru. Când iți pierzi membrii din familie care i-ai iubit, deja atunci se duce jumate din viață, mai ales dacă ești închis aici. De multe ori ma gândesc dacă eu nu eram aici, nu se întâmpla ce s-a întâmplat . Ma învinovățesc, ca au venit la mine și au plecat de la mine și au făcut accidentul.” Cu ajutorul orelor de consiliere psihologică, Alin a reușit sa depășească momentele grele. Astăzi lucrează la bucătăria închisorii și servește masa deținuților. Are planuri de viitor, dar știe că ce a pierdut în trecut nu va mai avea niciodată: trei membri dragi ai familiei sale. Și poate nimic nu s-ar fi întâmplat dacă și el ar fi avut, ca ceilalți copii, un tata care sa îl sprijine atunci când a fost nevoie.

 „I-am spus că de când m-am născut și pâna la vârsta de 14 ani n-a fost niciodată la ziua mea de naștere, În unele momente, ca băiat ai nevoie de un sfat părintesc, mai ales de la tata și acesta nu era” ne spune și Andrei. Astăzi, își are tatăl aproape. Însă doar la vizita de la penitenciar. Iar în 2017, Andrei si prietenul său îngrozeau o Românie întreagă. „A fost o prostie de moment. Am fost cu cel mai bun prieten al meu mult mai mare ca vârstă, este și el închis în penitenciar. Având probleme cu familia, a vrut sa fugă de acasă m-am oferit sa-l ajut, având nevoie de bani și de un mijloc de transport, amândoi am luat decizia sa tâlhărim o persoana, să o deposedam de bunuri. Aveam de gând sa-l las pe el sa facă cu mana la ocazie, sa treacă câteva mașini sa nu ne ia, el să se enerveze și apoi să plecăm. Dar nu a decurs așa” povestește băiatul. Bărbatul care s-a oferit sa ii ia la ocazie a murit sub loviturile de cuțit ale celor doi. O săptămână mai târziu, cei doi au fost prinși, judecați și condamnați. Mai are de stat în penitenciar cel puțin 7 ani și jumătate. Când va termina de ispășit pedeapsa, vrea sa își dea examenul de Bacalaureat, apoi, admiterea la Politehnică și sa devina un inginer de succes. Speră să recupereze timpul cu familia, căci el încă ii are pe cei dragi aproape. Planurile de viitor pe care și le face în spatele gratiilor il ajuta pe Andrei sa treacă peste perioada grea. Însă nu e cazul tuturor. Unii, nu pot vorbi nici măcar acum despre cat de mult le-a lipsit dragostea părintească:

 „Nu mi-am dorit jucării când eram mic. Nu mi-am dorit să am jucării, sa am...iubirea de tată. Aș fi fost altfel,  mai cuminte, mai înțelegător,  dacă era mai aproape, dacă îl simțeam aproape, sa îmi dea un sfat, sa ma învețe, sa îmi spună ca nu e bine aia, nu fa aia” mărturisește Sorin Cercel.  Alții, în încercarea de a mai potoli durerea, și-au spus povestea vieții lor prin tatuaje. Din nefericire, însă, cei mai slabi de înger nu mai vad niciun viitor și cedează.  

Sunt dramele copiilor fără copilărie, multe dintre ele necunoscute statuluiCăci statul nu a avut ochi să vadă și urechi sa audă când ei aveau nevoie de sprijin. Și, poate dacă nu ar fi fost neglijați  și de școală, și de părinți, și de autorități, nu ar fi ajuns aici. Dar, în lipsa ajutorului de aici, de jos, cu toții speră măcar în mila de acolo, de sus. „Sunt tineri cu vârste fragede, sunt copii sănătoși, trupește, că e firesc sănătate la vârsta respectivă, dar sunt bolnavi sufletește, foarte bolnavi și bolile lor nu sunt numai datorita faptelor, ci bolile lor sunt boli moștenite. Moștenim boli genetic și mai moștenim sau dobândim bolile lipsei de iubire. Sunt copii bolnavi sufletește, pentru că societatea în care trăim e o societate care se îmbolnăvește sufletește pe zi ce trece, adică nonvaloarea cam ia locul valorii autentice, urâtul e numit frumos, minciuna e numita adevăr, întunericul, lumină” spune preotul Pleșca Sorin. 

Uitați-vă cu atenție la toți acești tineri: dacă n-ar fi gratii și gardieni și victime și mult sânge vărsat în trecut, ei ar putea fi ca oricare alții. visează, se responsabilizează, agonizează și uneori chiar se distrează. Doar cĂ ei fac asta într-o lume paralelĂ, creatĂ din suma greșelilor noastre și a regulilor lor. Ei sunt rezultatul unei Romanii care a uitat de copii ei.    

„DelincvenȚa juvenila, la tineri, la copii, la minori, hai sa așteptăm să se facă tălhari, ca să omoare, să violeze, că ne ocupam atunci de ei... Nu, e chestiunea cea mai serioasă a oricărei societăți și trebuie tratată cu multă seriozitate, cu implicare, cu răbdare, cu chibzuință, dar în contextul însănătoșirii societății” este de părere Tudorel Butoi, psiholog criminalist. 

E imperios să facem asta! Astăzi! Căci mâine, când am putea urmări cu toții la televizor o altă știre șocantă despre un minor care a ucis, va fi, din nou, mult prea târziu. 


sati